Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca până la 23 de grade, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
- luni, 12 mai, ora 9:00 – marți, 13 mai, ora 9:00,
În intervalul 12 mai, ora 9:00 – 13 mai, ora 9:00, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, pe parcursul zilei în Transilvania, Maramureș, local în Moldova, nordul Olteniei și Munteniei și izolat în celelalte regiuni, iar noaptea, îndeosebi în regiunile sudice.
Ploile vor avea și caracter de aversă, trecător vor fi însoțite de descărcări electrice, iar izolat va cădea grindină sau măzăriche. La munte, la altitudini în general de peste 1.500 metri vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 10 – 15 litri/mp, în special în zona Carpaților Meridionali.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul averselor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 22 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 2 și 10 grade, mai scăzute pe alocuri în Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei și Dealurile de Vest, unde se va forma brumă. Izolat vor fi condiții de ceață.
- marți, 13 mai, ora 9:00 – miercuri, 14 mai, ora 9:00
În perioada 13 mai, ora 9:00 – 14 mai, ora 9:00, vremea va fi deosebit de rece în majoritatea zonelor.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza și seara, când vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice, local în zonele de munte, în centru și sud-vest și pe arii restrânse în restul țării. Izolat vor fi condiții pentru grindină sau măzăriche. La munte, la altitudini în general de peste 1.500 de metri vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 20 de grade, iar cele minime se vor încadra între 2 și 10 grade Celsius, mai scăzute pe arii restrânse îndeosebi în depresiunile Carpaților Orientali unde se va forma brumă. Dimineața și noaptea izolat se va semnala ceață.
- miercuri, 14 mai, ora 9:00 – joi, 15 mai, ora 9:00,
Următoarele două zile, 14 mai, ora 9:00 – 15 mai, ora 9:00, vor fi caracterizate de valori termice diurne ușor mai ridicate față de ziua precedentă în sud-vestul și sudul țării, însă vremea va continua să fie rece pentru această dată.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza și seara, când vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice, local în centrul, sudul și estul teritoriului. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu unele intensificări la munte, în special pe creste.
Temperaturile maxime se vor situa între 13 și 22 grade, iar cele minime se vor încadra între 2 și 12 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali unde se va forma brumă. Dimineața și noaptea izolat se va forma ceață.
- joi, 15 mai, ora 9:00 – vineri, 18 mai, ora 9:00
Pentru perioada 15 mai, ora 9:00 – 18 mai, ora 9:00, ANM prognozează tot o vreme rece, însă în prima zi din interval, în regiunile sudice valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale specifice acestei date. Local și temporar va ploua, iar în zona montană înaltă vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. (sursa)