Bărbații din România vor trebui să găsească altă modalitate de a vorbi nimicuri începând de la 1 iulie. Asta pentru că marca „Discuție despre fotbal la o bere” a fost înregistrată la nivel european de țara vecină, Ungaria.

timesnewroman.ro: Astfel, de luna viitoare, dacă doi sau mai mulți bărbați se întâlnesc la o bere nu vor putea discuta despre fotbal dacă nu sunt unguri sau nu se află pe teritoriul Ungariei. În continuare este permisă discuția despre bere la o țuică, la un vin sau la ieșirea din salonul de păcănele de la parterul blocului.

Organizațiile românești de microbiști au contestat înregistrarea mărcii de către Ungaria, spunând că aceasta nu reprezintă în niciun fel specificul țării respective. „Toată lumea știe că dacă doi unguri se întâlnesc la o bere nu vorbesc despre fotbal ci complotează cum să fure Ardealul de la noi”, spune Decebal Zoltan, un fan al fotbalului din România. (sursa)

Articolul precedentGhidul alegătorului 2024. Ce avem voie să facem și ce NU în secția de votare în ziua alegerilor locale și europarlamentare
Articolul următorCât a ajuns să coste metrul pătrat construit. Orașele din România unde locuințele sunt mai scumpe decât în București. Care e situația la Oradea