Franța a amenințat Marea Britanie cu întreruperea livrărilor de energie dacă termenii acordului Brexit nu sunt respectați.
Secretarul de stat al afacerilor europene din Franța, Clement Beaune, a spus că acordul trebuie implementat integral.
“În caz contrar, vom lua măsuri la nivel european și național pentru a exercita presiuni asupra Regatului Unit”, a avertizat el.
Beaune a indicat că atât exporturile franceze, cât și cele europene de energie în Marea Britanie ar putea fi utilizate ca mijloace de presiune.
“Marea Britanie depinde de exporturile noastre de energie. Cred că pot să trăiască singuri și să lovească în Europa dar, întrucât asta nu merge, recurg la un comportament agresiv”, a adăugat secretarul de stat.
SkyNews arată că EDF Energy, producătorul controlat de statul francez, furnizează o cincime din electricitatea Marii Britanii pe baza capacităților sale nucleare, eoliene, pe cărbune și gaz.
EDF Energy alimentează peste cinci milioane de clienți industriali și rezidențiali britanici și este cel mai mare furnizor de electricitate, după volum, din Marea Britanie.
Tensiuni franco-britanice din cauza pescuitului și a Protocolului pentru Irlanda de Nord
Anterior în cursul acestui an, guvernul francez a amenințat cu represalii în cadrul unei dispute referitoare la pescuit cu Insula Jersey, teritoriu dependent al Coroanei Britanice, care nu face parte din Regatul Unit dar căruia Regatul Unit îi asigură apărarea.
95% din curentul electric din Jersey provine din Franța și ajunge pe insulă prin trei cabluri submarine.
La momentul respectiv, Parisul a acuzat autoritățile din insulă că tergiversează emiterea permiselor de pescuit pentru vasele franceze în baza termenilor acordului de comerț post-Brexit încheiat între Londra și Bruxelles.
În replică la noile semne de nervozitate din Franța, ministrul britanic pentru Brexit, Lordul Frost, a sugerat că Parisul recurge prea repede la amenințări.
“Pentru toate frustrările din ultimele 18 luni și, în special, din ianuarie, nu cred că noi, ca țară, am recurs la acest tip de amenințări”, a declarat el.
Londra ar putea declanșa unilateral în noiembrie suspendarea Protocolului pentru Irlanda de Nord
Luni, oficialul britanic a indicat luna noiembrie ca termen limită pentru ca Regatul Unit și Uniunea Europeană să se înțeleagă asupra schimbărilor din aranjamentele post-Brexit în Irlanda de Nord, cunoscute drept Protocolul pentru Irlanda de Nord.
Protocolul implică faptul că britanicii ar trebui să exercite propriile controale asupra bunurilor care ajung în Irlanda de Nord din celelalte părți ale Marii Britanii, pentru a evita instituirea unei granițe fizice între Irlanda de Nord și Republica Irlanda.
Londra vrea rediscutarea responsabilităților sale în cadrul Protocolului și urmează să decidă în noiembrie dacă activează articolul 16 sau, altfel spus, dacă suspendă unilateral acest protocol. (sursa)