Lichidatorul judiciar al Asociației Club Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște a înaintat săptămâna trecută tribunalului Brașov o cerere de trimitere în judecată pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru fostul primar, Allen Coliban, partenera acestuia, Camelia Clem, fostul șef al Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David, dar și alte persoane care au avut legătură cu asociația în jurul căreia s-a născut conceptul de „FC Brașov – Steagul Renaște”, anunță Biz Brașov.

Aceștia ar trebui să acopere, în solidar, în funcție de importanța stabilită de judecători pentru paguba produsă, suma de 16.083.391, 95 lei.

În plină campanie electorală pentru funcția de primar, Allen Coliban a cedat casa moștenită de la bunici, în care își avea sediul inclusiv Federația Română de Curling, partenerei sale sub formă de dare în plată, motivând că aceasta ar fi reparat-o din banii săi. În realitate, fostul edil voia să se pună la adăpost de eventuale răspunderi financiare care ar fi urmat să îi fie impuse prin Justiție, notează ziarul brașovean.

După un an de existență a asociației, juriștii Primăriei Brașov au realizat că din asociație fac parte atât primarul, cât și partenera de viață a acestuia, Camelia Clem, ceea ce făcea ilegal ca Primăria Brașov să acorde finanțări unei asociații din care face parte primarul în nume propriu sau partenera asumată a acestuia.

Abia în 8 septembrie 2022, în al doilea an de existență al „noului FC Brașov”, cei doi își anunță retragerea din calitatea de membri fondatori ai asociației, acest lucru fiind consfințit printr-o decizia a Judecătoriei Brașov. Reamintim că în acea perioadă primarul spunea că s-a retras încă din 2021, prezentând și o cerere în acest sens, dar aceasta nu era înregistrată la Judecătorie. (sursa)

Articolul precedentO grădină zoologică din Danemarca face apel către oameni să-i doneze animalele de companie, pentru a-și hrăni prădătorii cu ele
Articolul următorRomânia, pe ultimele locuri în Europa după durata vieții profesionale / Acum 20 de ani eram în plutonul celor care „munceau” cel mai mult, alături de nordici (GRAFIC)