Fostul europarlamenar bihorean Emilian Pavel scrie într-o postare de acum câteva zile pe Facebook despre cum a reușit guvernul Orban să dea un ”cadou” nedorit orădenilor – scăderea ratingului orașului, dar și despre faptul că ratingurile bune ale municipiului Oradea din 2017 încoace se datorează inclusiv rezultatelor economice foarte bune obținute de guvernele PSD.

Nu în ultimul rând, Emilian Pavel spune că există și alternative la tăierile și opririle de investiții anunțate de administrația Bolojan, precum și destule modele de bune practici în acest sens.

”Neputința liderilor PNL, inclusiv a primarului Bolojan, lider marcant al acestuia, de a convinge instituțiile financiare că au capacitatea să păstreze România pe direcția corectă, este plătită scump din buzunarul nostru al orădenilor. Agenția de rating FITCH a revizuit la NEGATIV perspectiva financiară a municipiului Oradea. De ce PNL, aflat la guvernare si având toate pârghiile, prin starea de urgență, în frunte cu primarul Bolojan nu au luat măsuri pentru a proteja interesul orașului?

Trebuie spus că parteneriatul cu agenția de rating FITCH a fost unul din instrumentele de imagine pe care administrația Bolojan le-a găsit în primărie moștenire de la predecesori. Astfel, încă din 2006 municipiul nostru a fost al doilea din țară, după București, care obținea o notă din partea unei agenții de rating internaționale, gest care a deschis calea parteneriatelor cu instituții financiare internaționale, cu efect direct asupra reducerii costurilor de finanțare ale orașului și accesului cumva ”privilegiat” la finanțare.

Chiar dacă poate părea irelevant în vremuri bune, în 2009, în apogeul crizei financiare, municipalitatea reușea să atragă 15,000,000 EUR la costuri competitive, într-o perioadă când alte municipii din țară nu puteau aspira la finanțare. Primarul actual se afla în cel de-al doilea an de mandat.

Concret, în baza acestui parteneriat, FITCH face o revizie anuală a ratingului (performanței financiare) municipiului, de regulă în luna mai – pentru rezultatele financiare ale anului anterior, pe care o confirmă în a doua parte a anului (de regulă noiembrie), cu evoluții înregistrate conform rezultatelor financiare la luna iunie. Termenul anunțat pentru prezentarea ratingului aferent anului 2019 era 20 mai.

Relația cu FITCH a fost întotdeauna folosită pentru a promova imaginea primarului. Chiar în aceste zile, iată ce aflăm din Raportul de activitate al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Oradea pentru anul 2019, prezentat Consiliului Local în ședința din 27.04: ” În lunile mai și octombrie 2019, FITCH Ratings a reconfirmat ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută și monedă locală ale municipiului Oradea la ”BBB minus” (stabil), fapt care reflectă viziunea neschimbata a Fitch asupra performantelor financiare robuste ale municipiului si asupra capacitații de a contribui la progresul economiei locale”.

De fapt, ratingul orașului a fost (cum e și normal) limitat de performanța României. Astfel din comunicatul emis de FITCH în 2019 primăria Oradea A EVITAT SĂ NE SPUNĂ că ”Ratingul pentru Oradea este limitat de ratingul suveran. În consecință o îmbunătățire a ratingului României va conduce la o acțiune corespunzătoare pentru Oradea. Ratingul ar putea fi scăzut dacă serviciul datoriei (adică respectarea obligațiilor de plată) se va deteriora peste nouă ani. De asemenea, o înrăutățire a ratingului României va conduce la o acțiune similară asupra ratingului municipiului Oradea.”

Ca să înțelegem ce înseamnă omisiunea din comunicările primăriei (manipulare prin redarea selectivă a informației), ratingurile bune ale municipiului Oradea din 2017 încoace se datorează rezultatelor economice foarte bune obținute de Guvernul #PSD. Ultima astfel de confirmare de la FITCH vine chiar în luna octombrie, adică înainte să transferăm puterea guvernului incompetent Orban.

Deși ratingul municipiului Oradea trebuia anunțat de FITCH în 15 mai, în mod excepțional, fiind o agenție de rating respectabilă, preferă să anunțe deteriorarea în 24 aprilie, ca o consecință imediată a deteriorării perspectivei ratingului României. Revizuirea negativă a perspectivei de rating pentru România a fost anunțată de FITCH pe 17 aprilie. În consecință a fost revizuită perspectiva datoriei pe termen mediu și lung în monedă locală și valută de la stabilă la negativă, menținând ratingul acesteia la ”BBB-”.

Acum, în contextul pandemiei COVID-19, FITCH reacționează rapid la contextul care afectează, în mod evident, activitatea economică, context agravat în România de lipsa de reacție și de predictibilitate asupra politicilor economice a actualului guvern. Sunt deja prea frecvente bâlbele, declarațiile contrazise peste doar câteva zile, promisiuni cu nemiluita și fără acoperire – într-un cuvânt lipsa de viziune. Până acum FITCH a menținut ratingul unor vecini de-ai noștri (Ungaria sau Slovacia), dar nu pe al nostru.

Astfel, putem spune că guvernul Orban a făcut un cadou nedorit orădenilor, prin deteriorarea perspectivei ratingului orașului. Pentru noi ca cetățeni, asta va însemna că vom plăti dobânzi și comisioane mai mari, că ne vom împrumuta mai greu, că vom putea finanța proiecte mai puține, că vom intra cu o carte de vizită mai puțin respectabilă în competiția care se va naște cu comunitățile din Ungaria, Slovacia, imediat ce momentul pandemic se va fi încheiat.

În plus, înțelegem că, cu toată cavaleria propagandistică, primarul orașului nu poate fi separat de partidul pe care îl reprezintă, responsabil pentru această pagubă adusă bugetului orașului. Ce a făcut să împiedice această depunctare? De ce nu a luat poziție la ministrul de finanțe să ceară măsuri ferme în economie, știind că orădenii pot fi direct afectați? Primarul Bolojan este om de partid, ne-a spus-o de atâtea ori, de ce nu ia poziție în partid atunci când interesele orădenilor sunt lovite?

Recent s-a votat rectificarea bugetară, iar consilierii PSD au votat din considerente ce țin de achiziția unor ventilatoare necesare pentru a trata pacienții cu probleme grave. În această rectificare putem observa, însă, că primarul Bolojan și PNL nu au învățat nimic din criza din 2009. Tăierea investițiilor publice va avea efecte negative în economia locală și ne va costa mult. Ne va costa pe noi ca cetățeni, dar mai ales va afecta bugetul Primăriei.

Spre deosebire de PNL, guvernele din alte State Membre UE și-au învățat lecția și nu mai promovează austeritatea, mărind investițiile publice cu miliarde de euro. E nevoie de schimbare în România, dar și în Oradea.”

Articolul precedentRatingul de țară al Ungariei a fost confirmat. Cum stă România?
Articolul următorRaport: Perioada cea mai grea va urma după ce criza trece