Fostul ministrul al Sănătății, Florian Bodog, i-a dat o replică senatoarei PNL care a afirmat că Alexandru Rafila fuge de responsabilități în contextul crizei din Sănătate.
„Doamna Nicoleta Pauliuc, senator penelist, știe că se apropie alegerile și a pornit cu sorcova prin sat.
Altfel nu îmi explic noul atac la adresa ministrului Alexandru Rafila, unul dintre cei care chiar luptă pentru interesul pacienților și al sistemului medical din România, inclusiv al medicilor de familie.
Este un fapt care nu mă surprinde, dat fiind că nu este prima dată când doamna senator, în goana după funcții, încearcă să câștige capital politic pe seama colegilor de coaliție și în general a celor care încearcă să guverneze mai bine țara aceasta decât au făcut-o alții în ultimii ani”, afirmat social-democratul.
Bodog susține că afirmațiile senatoarei liberale nu au legătură cu realitatea și că nu cunoaște legislația de profil.
„Nu știu ce funcții vânează acum, dar, așa cum am mai spus și în Senat și în spațiul public, consider că afirmațiile doamnei senator la adresa ministrului Sănătății nu au legătură cu realitatea și sunt simple puseuri politicianiste. Mai rău decât atât însă, sunt puseuri de incompetență!
Ca senator român, ca senator care votează în plen, doamna de la PNL ar trebui să știe că finanțarea medicilor de familie se face exclusiv prin CNAS, cu un buget întocmit de colegul domniei sale, ministrul Finanțelor, tot penelist.
La fel, doamna senator ar trebui să știe că CNAS nu se află în subordinea Ministerului Sănătății!
Este trist că un membru al Parlamentului nu cunoaște legislația, motiv pentru care, cu respect, o invit pe doamna Pauliuc, pur și simplu, să citească legea”, a precizat Bodog.
Afirmațiile senatoarei PNL aici. (sursa)