Florian Bodog, senator PSD Bihor: Conform deciziei coaliției de guvernare, la propunerea premierului Ciolacu, salariul minim va crește începând cu 1 iulie, de la 3.300 de lei la 3.700. În urma acestei creșteri, fiecare dintre cei 1,5 milioane de angajați plătiți astăzi cu salariul minim va avea cu 284 de lei, mai mulți bani în buzunar.
Până la finalul anului, PSD va implementa și salariul minim european. Obiectivul nostru este ca, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim din România să ajungă la aproximativ 50% din salariul mediu pe economie. Salariul minim va crește, astfel, din nou și, potrivit primelor calcule, va putea ajunge la aproximativ 4.200 de lei brut. De asemenea, pentru a crește puterea de cumpărare a celor cu nivelul minim de salarizare, Guvernul va majora suma din salariul brut care va fi scutită de impozit, de la 200 de lei la 300 de lei.
Desigur, unii așa-ziși analiști economici, au și început să critice această măsură ”socialistă” a Guvernului, avertizând și de această dată că vor falimenta afaceri și sectoare economice întregi vor avea de suferit. Sunt sigur că avertismentele lor, ca de fiecare dată, se vor dovedi fără niciun fundament.
Dincolo de aceste abordări catastrofale, vă propun să privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită: mărirea salariului minim nu este doar un beneficiu pentru angajații din România, ci și pentru economia națională. Și nu este doar o măsură socială necesară, ci mai ales o măsură economică oportună.
Creșterea salariului minim poate fi un imbold pentru companii care să le impulsioneze să se reorienteze către activități generatoare de valoare adăugată ridicată. Până acum, nivelul scăzut de salarizare din România a permis multor afaceri să se mulțumească cu un un model economic bazat pe forță de muncă ieftină și activități cu valoare adăugată mică. Așa cum au observat mulți, România a ajuns astfel un fel de atelier ieftin al Europei, cu procese de producție repetitive, cu grad redus de complexitate și inovație.
Dacă nu vor schimba acest model economic, firmele românești riscă să se confrunte cu ceea ce economiștii numesc ”middle income trap”: adică după o creștere economică galopantă, bazată în general pe forță de muncă ieftină și activități economice cu valoare adăugată mică, statele intră într-o etapă de stagnare, nereușind să facă saltul către un nivel de dezvoltare superior, cu industrii inovative și cu valoare adăugată mare.
Privind lucrurile din această perspectivă, majorarea salariului minim poate accelera tranziția de la activitățile de producție cu valoare adăugată scăzută la cele bazate pe cunoaștere și inovație. Poate fi un pas important pentru a salva economia românească de această capcană.
În fața presiunii salariale crescute, firmele vor fi forțate să caute noi modele de afaceri, care să le asigure supraviețuirea și profitabilitatea. Unii vor putea argumenta că nu toate companiile vor reuși să se adapteze la acest nou model. Este posibil, însă este mult mai probabil un alt scenariu: piața muncii se confruntă astăzi cu un deficit major de personal și cred că va avea capacitatea de a absorbi forța de muncă excedentară rezultată din insuccesul unora. Nimeni nu va rămâne pe drumuri sau fără locuri de muncă. Cu siguranță nimeni dintre cei care muncesc onest și cu seriozitate. Nimeni dintre cei care au afaceri serioase și solide, și nu fac doar speculă, nu va falimenta. Cu toții se vor adapta și la finalul procesului, economia din România va fi depășit condiția de țară de lumea a treia: companiile vor oferi salarii decente și vom deveni o economie bazată pe utilizarea cunoașterii, pe inovație și specializare.
În final, toți criticii – de serviciu – a măsurii de creștere a salariului minim trebuie să înțeleagă ceea ce guvernul PSD a înțeles de mult timp: că nu poți pretinde să schimbi modelul de dezvoltare în timp ce oferi salarii ca în Bangladesh!
sursa – Declarație politică, 04.06.2024, Senatul României