Cred că este evident din capul locului că textul de față nu se vrea a fi unul electoral. Dacă aș fi dorit să acumulez puncte pentru atacuri politice, m-aș fi rezumat să scriu că Slovacia a testat, în două zile, în jur de 50% din propria-i populație pentru a depista cazurile COVID, în timp ce România nici măcar 15% de la începutul pandemiei. Intenția mea nu este aceea de a face propagandă electorală, ci de a trage un semnal serios de alarmă cu privire la problema testărilor din România.
Sigur că experiența Slovaciei este relevantă. Citită în cheie obiectivă, aceasta ne spune că, pe parcursul unui singur weekend, acest stat Central-European a reușit să opereze peste 2.5 milioane de teste COVID. Spre comparație, România (un stat cu un PIB de 2 ori mai mare decât cel al Slovaciei) a operat, de la începutul pandemiei, peste 3 milioane de teste. Reușita Slovaciei nu ar trebui să fie privită cu ochi sceptici. Da, țara este mică și populația restrânsă dar, asta nu schimbă cu nimic faptul că guvernul de la Bratislava a reușit să organizeze peste 2 milioane de teste în doar două zile. O performanță excepțională față de România, care ne-a obișnuit cu 10.000 de teste în weekend.
O spune OMS, o spun statele europene, o spun statisticile și chiar mult-citatul model suedez: testarea în masă ține pandemia sub control. Pentru că permite izolarea contagioșilor în timp util, permite reducerea imediată a ratei de pozitivare a prietenilor și colaboratorilor imediați și oferă sistemului medical gura de aer proaspăt de care are nevoie pentru a jongla cu resursele ATI de așa natură încât să nu se întâmple o tragedie.
În România, testarea în masă a fost ocolită de Guvern. Nu doar ocolită, ci și blocată acolo unde s-a adus vorba despre ea. Dar, fără testare gratuită în masă, România nu are nicio șansă în fața COVID. Motivul pare prozaic,dar el are legătură cu salariul minim garantat.
Conform actualelor uzanțe medicale aplicate de autoritățile române, puțini pacienți, care deja prezintă simptome, ajung să fie testații pentru COVID. Realitatea din teren confirmă că majoritatea românilor care dezvoltă simptome ușoare și doresc să se testeze, apelează la mediul privat, pentru că la DSP este imposibil de ajuns telefonic sau prin mijloace electronice, iar testarea cazurilor ușoare este descurajată oricum de operatori. La primul semn de răceală, ar trebui să ne testăm pentru a ne asigura că nu contribuim la ”zădărnicirea combaterii bolilor” – care rămâne, totuși, o posibilă încălcare a codului penal, pedepsită ca atare.
Așadar, la primul semn de guturai, un român responsabil se prezintă la privat, unde achită 300-400 de lei pentru a se testa de COVID. Dacă acesta nu trăiește singur pe lume și face parte dintr-o familie de 3 persoane, atunci acesta va dori să-și testeze și familia, dacă nu din prima fază, măcar după ce a aflat că este, din nefericire, pozitiv. Prima tură de teste va costa 300×3 sau 400×3 lei pentru o familie de trei persoane, adică undeva între 900 de lei și 1.200 de lei.
Deja, costul de a ști dacă răspândești sau nu COVID este prohibitiv. Pentru că n-ar trebui să uităm că Românie este, până la urmă, o țară în care salariul minim brut este de 2.230 de lei, ceea ce înseamnă că un salariat primește în România minim 1.400 de lei în mână. Dacă ambii membrii ai familiei lucrează pe salariul minim brut și al treilea membru este copil de, să spunem, 1 an, veniturile reale ale familiei sunt 1.400 de lei x2 plus alocația copilului de 300 de lei, pentru un total de 3.100 de lei. Deja, prima rundă de testare COVID în privat a evaporat undeva între 30% și 38% din venitul real al acelei familii. Dar lucrurile nu se opresc aici.
După 14 zile, familia va dori să se testeze pentru a ști dacă este negativă. Așa ar fi civilizat. Este adevărat că OMS susține că nu ar mai exista potențial de contagiune după cele 14 zile, dar o familie responsabilă va dori să știe dacă virusul a trecut sau nu. Ca să facă lucrurile ca la carte, familia ar trebui să apeleze la 2 runde de testare post cele 14 zile de izolare, pentru a se asigura că sistemul imunitar a înfrânt cu brio virusul (pentru cazul fericit în care o internare nu este necesară pentru niciunul din cei trei voluntari ipotetici). După cele 14 zile deci, urmează alte 2 runde de testare care vor costa familia, în total, între 1.800 de lei și 2.400 de lei. Asumând că toate cele 6 teste de la finalul izolării ies negative, persoanele în cauza își pot considera cheltuielile de testare încheiate.
Punând lucrurile în perspectivă, o asemenea corvoadă financiară va costa o familie de trei persoane între 2.700 și 3.600 de lei într-un orizont de timp de 14-25 de zile (în funcție de cât durează procesarea testelor). În varianta cea mai ieftină, această cheltuială reprezintă 87% din veniturile familiei respective. Mai rămân doar 400 de lei în luna respectivă pentru: medicamente, utilități, mâncare. Asta înseamnă 13 lei pe zi (aproximativ 3.12$) pentru trei persoane la o lună de 30 de zile, adică aproape un dolar pe zi de cheltuit per om, ceea ce se încadrează în pragul de sărăcie absolută stabilit de Banca Mondială.
Cu alte cuvinte, dacă statul nu asigură testarea în masă gratuită, se întâmplă două lucruri:
- Oamenii de bună credință care dezvoltă simptome specifice răcelii își vor face calculele și vor concluziona că nu au suficiente resurse materiale pentru a se testa. Ca atare, aceștia vor duce boalape picioare, fără a ști dacă sunt sau nu purtători COVID, și vor infecta prieteni, familie și vecini. Rezultatul acestei situații se vede clar în accelerarea ratei de răspândire a virusului, dar și în aglomerarea de la ATI, o aglomerare ce riscă să devină mortală pentru mult prea mulți oameni;
- Oamenii vor opta pentru a face testele în privat și se vor trezi, la sfârșitul periplului, la capătul sacului financiar, fiind împinși, cel puțin o lună, la limita sărăciei absolute, așa cum este ea descrisă de Banca Mondială. În secolul XXI, este inadmisibil ca statul să împingă oamenii în zona sărăciei extreme prin propriile gesturi, așa că Guvernul trebuie să găsească imediat soluțiile necesare pentru testarea în masă.
Așa cum am anunțat de la începutul acestui material, testarea în masă nu este un moft și nici o solicitare electorală. Este singura soluție prin care, în sezonul rece, oamenii cu simptome pot ști dacă este sau nu necesar să se izoleze. Titlul gratuit al acestei testări nu este dat de vreo solicitare politică, ci de realitatea economică din teren. Dacă pensiile ar fi crescut cu 40%, dacă salariile profesorilor ar fi făcut la fel, dacă alocațiile s-ar fi dublat, dacă antreprenorii ar fi fost sprijiniți, poate că am fi fost într-o zonă salarială în care românii să-și fi permis să se testeze în privat. Cum Guvernul nu a făcut niciuna dintre cele enumerate mai sus, acum, nu mai are, moral și profesional, pe unde scoate cămașa. Trebuie să cedeze în fața matematicii elementare și să demareze, de îndată, procedura de testare gratuită în masă a cetățenilor. (sursa)
