Odată cu declanșarea pandemiei de coronavirus a apărut și un fenomen imposibil de ocolit de utilizatorii internetului. Speculanții momentului au lansat în spațiul virutal reclame false, majoritatea dintre ele oferind soluții miraculoase pentru prevenirea sau tratarea problemelor de sănătate provocate de virusul care a dat lumea peste cap.

În aceste condiții, reprezentanții marilor companii din on-line, FacebookGoogle, Amazon sau eBay au decis să elimine sute de milioane de astfel de anunțuri considerate a fi „reclame dubioase”. Ca punct de plecare, inițiativa a aparținut oficialilor de la Comisia Europeană și a consumatorilor din cele 27 de state care formează UE.

Comisia și oficiile naționale au efectuat 73 de verificări pe platformele web, din care o treime au arătat un număr foarte mare de oferte și „reclame dubioase”. În aceste condiții, cei de la Google au anunțat că au eliminat sau blocat aproximativ 200.000.000 de anunțuri care ridicau mari semne de întrebare. Și reprezentanții eBay au afirmat că au eliminat sau blocat aproximativ 31.000.000 de astfel de anunțuri.

Oamenii lui Mark Zuckerberg, fondatorul rețelei Facebook, au raportat că au anihilat cel puțin 2,3 milioane de părți de conținut de pe Facebook și Instagram legate pandemie.

Altfel, Zuckerberg s-a confruntat cu mari probleme, în acest an, după ce mai mulți angajați ai săi s-au plâns că omul de afaceri nu a luat atitudine în ceea ce privește declarațiile făcute de Donald Trump. „Dacă apar probleme, vom prelua controlul, însă când încep jafurile, deschidem focul”, scrisese președintele SUA pe Twitter și Facebook, legat de protestele violente din Statele Unite.

„Este inacceptabil să oferi o platformă pentru ca cineva să incite de violență și să răspândească informații false, indiferent despre cine este vorba sau dacă respectivele declarații au valoare de știre. Nu sunt de acord cu poziția lui Mark și voi face ceva pentru a provoca o schimbare”, răbufnea Andrew Crow, cel care conduce departamentul de design pentru dispozitivele Portal realizate de Facebook. (sursa)

Articolul precedentCriza sanitară şi economică generează un flux excepţional de migranţi
Articolul următorVasile Astărăstoae aruncă în aer numărul de bolnavi pe care Guvernul îl raportează: ‘Să existe personal în 130 de laboratoare, cum zice Orban, mă îndoiesc’