Pentru unii oameni, guma de mestecat e un ritual zilnic – ba chiar o salvare în timpul orelor lungi de muncă. Dar cât de sănătos este, de fapt, să mesteci gumă continuu?
Potrivit unui studiu realizat în 2019 pe peste 3.000 de adolescenți și adulți din SUA, 62% dintre respondenți au consumat gumă în ultimele șase luni, iar media era de aproximativ o bucată pe zi. Specialiștii avertizează, însă, că acest obicei poate avea atât efecte pozitive, cât și negative asupra sănătății, relatează The New York Times.
Beneficiile gumei de mestecat
1. Sănătate orală îmbunătățită.
Mestecatul gumei stimulează producția de salivă, care ajută la neutralizarea acidității din gură și protejează smalțul dentar, explică dr. Peter Arsenault, stomatolog și profesor la Tufts University. Saliva suplimentară ajută, de asemenea, la îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene, contribuind și la o respirație mai proaspătă.
2. Guma fără zahăr – mai bună.
Gumele care conțin îndulcitori precum xilitolul sunt mai benefice, reducând bacteriile ce cauzează carii. O meta-analiză din 2022 a arătat că mestecatul gumei cu xilitol de 3-5 ori pe zi poate reduce riscul apariției cariilor cu până la 17%.
3. Reducerea refluxului gastric.
În anumite cazuri, mestecatul gumei după mese poate reduce simptomele de arsuri la stomac prin neutralizarea acidului din esofag, potrivit dr. Aditi Stanton, gastroenterolog din Cincinnati.
4. Posibile efecte cognitive și antistres.
Studiile sugerează că guma poate spori concentrarea și reduce stresul pe termen scurt, prin activarea unor regiuni cerebrale legate de vigilență și dispoziție, similar altor ticuri nervoase precum tremuratul piciorului sau învârtitul părului.
Dezavantajele unei gume „nesfârșite”
1. Probleme cu articulația maxilarului (TMJ).
Pentru persoanele care suferă de bruxism sau de dureri în articulația temporomandibulară, mestecatul excesiv de gumă poate accentua simptomele: dureri de cap, clicuri mandibulare, oboseală musculară. Dr. Arsenault recomandă limitarea duratei la 15-20 de minute după mese.
2. Disconfort digestiv.
Deși pentru unii guma ajută la digestie, pentru alții poate relaxa sfincterul esofagian inferior, favorizând refluxul gastric. În plus, înghițirea aerului în timpul mestecatului poate provoca balonare, iar îndulcitorii artificiali precum xilitolul sau sorbitolul pot avea efect laxativ.
3. Expunerea la microplastice.
Multe gume conțin materiale plastice precum polietilenă sau acetat de polivinil, folosite pentru elasticitate. Cercetările recente sugerează că aceste materiale pot fi eliberate în gură în timpul mestecatului, dar nu se cunoaște încă exact impactul asupra sănătății.
Dacă mesteci gumă zilnic, optează pentru variante fără zahăr, limitează timpul de mestecat și evită excesul. Și, poate cel mai important, nu arunca guma pe jos! (sursa)