CORIDORULUI VERDE BARCĂULUI A FOST FINALIZAT. DE-A DREPTUL – scrie consilierul local Emilian Pavel.

Disprețul față de banul public se vede astăzi în zona așa zisului coridor verde al Barcăului. Gazonul ars, din incompetența celor care îl îngrijesc. Orădenii au sesizat că sprinklerele merg ziua la prânz în loc de seara, după asfințit sau dimineața, înainte de răsărit.

Voi cere în Consiliul Local să fie trași la răspundere responsabilii acestui nou dezastru al administrației Birta-PNL – spune Emilian Pavel. (sursa)

Nu trebuie să uităm, așa cum BihorNews.ro a mai scris, că respectivul proiect se află în lista lungă a investițiilor ratate de administrația penelistă Bolojan – Birta, primind o corecție financiară de peste 25% din valoarea lui, adică peste 2 milioane de lei dați înapoi!

Așa cum ne scria un cititor recent, este atât de minunat „parcul” încât oamenii deja solicită locuri umbrite, „o zonă de protecție în caz de ploaie sau pentru când soarele este prea puternic„.

Ce nu înțeleg orădenii pretențioși este că zona „verde” a fost gândită de edili doar pentru vreme și vremuri ideale. Nu pentru vreme ploioasă sau când e caniculă.

Într-adevăr, abia peste vreo 30-40 de ani puieții plantați acum vor reuși să crească într-atât încât să asigure umbra atât de necesară într-un parc. Până atunci, ne bate soarele în cap. Dacă tot suntem bătuți în diblă și votăm după lozinci…

Gazonul e aproximativ, iar pista de alergare e destul de îngustă și zgârcită. Se simte zgârcenia constructorului în stratul subțire de tartan. Coșurile de gunoi sunt rare, iar băncile (arătoase) sunt făcute din materiale de slabă calitate. La fel ca și aparatele de antrenament. Peste doar câțiva ani, vor trebui schimbate. La fel ca și întreg parcul. Ceea ce înseamă alți bani, altă distracție. Dar pentru țărășenii de la oraș merge și așa. Bine că s-o făcut ceva. Mai mult decât înainte, dar mult mai puțin decât se putea face!

În poze, locul arată impecabil. În realitate, „coridorul verde” suferă însă profund. Este un nou proiect care se înscrie în rândul celor deja brevetate de Primăria Oradea: îți iau ochii niște artificii estetice, dar esența rămâne putredă și de slabă calitate.

Superb! Lucru bine făcut ca la Oradea nu găsești niciunde… (sursa)

Articolul precedentAdrian Madar: PNL știe să livreze vorbe. Și atât.
Articolul următorLudovic Orban, îmbrâncit de bodyguarzii aduși de Florin Cîțu la alegerile PNL