Individul care a luat ostatice mai multe persoane într-un tren în vestul Elveției joi seară a fost împușcat „mortal” în timpul atacului. Persoanele pe pe care le reţinea au fost eliberate nevătămate, a indicat poliţia, notează AFP. 

Agresorul ar fi un „solicitant de azil” iranian în vârstă de 32 de ani care era înarmat cu un topor şi un cuţit şi care vorbea farsi şi engleză, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonului Vaud, Jean-Christophe Sauterel, în cursul unui briefing de presă, scrie Agerpres.

„În acest stadiu al anchetei nu se cunosc motivaţiile autorului“, au mai indicat autorităţile în briefingul de presă.

Întrebaţi dacă războiul dintre Israel şi Hamas ar fi putut juca vreun rol în acest atac, nici poliţiştii, nici procurorii prezenţi la conferinţa de presă nu au comentat în această etapă a anchetei.

Purtătorul de cuvânt a insistat asupra faptului că identitatea ostaticului era încă la modul condiţional, până când vor fi efectuate toate verificările necesare.

Agresorul fost împuşcat mortal de un poliţist în timp ce se îndrepta rapid cu un topor asupra lui, grupul de intervenţie care a reuşit să urce în trenul staţionat interpunându-se între atacator şi ostatici.

Erau cincisprezece în total, 14 pasageri şi mecanicul trenului.

Luarea de ostatici a început joi în jurul orelor 18.35 şi s-a încheiat în jurul orelor 22.30.

Presupusul autor l-a obligat mai întâi pe mecanicul trenului oprit în gara Essert-sous-Champvent – la şase kilometri de Yverdon, nu departe de Lacul Neuchâtel – să-şi părăsească postul şi să se alăture celorlalţi pasageri.

Poliţia a fost alertată de aceştia din urmă, iar negocierile cu agresorul au avut loc parţial prin intermediul mesajelor Whatsapp şi printr-un interpret vorbitor de farsi, limba majoritară în Iran.

Autorităţile au luat în cele din urmă decizia de a ataca. Poliţia a intrat în acţiune în jurul orelor 22.15.

O înregistrare video difuzată pe reţeaua socială X arată trenul staţionat în noapte înaintea mai multor explozii puternice foarte luminoase.

O manevră a poliţiştilor pentru a reuşi să îndepărteze agresorul de victimele sale, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Procurorul de serviciu şi procurorul cantonului Vaud s-au deplasat imediat la faţa locului şi a fost deschisă o anchetă penală. (adevarul.ro)

Articolul precedentPNL se umple de AUR
Articolul următorBiden a ieşit public ca să-şi apere ţinerea de minte, după o remarcă despre memoria sa „limitată” care apare în raportul unui procuror. Potrivit acestuia, preşedintele a uitat când a devenit vicepreşedinte şi când i-a murit fiul