Miliardarul Elon Musk a prezentat în cadrul evenimentului Tesla AI Day un robot humanoid, gândit pentru a prelua sarcinile repetitive din piaţa muncii, introducând astfel în spaţiul public un concept despre care se discută tot mai mult în ultimii ani, potrivit Bloomberg.
Tesla Bot este gândit pentru a elimina sarcinile „periculoase, repetitive şi plictisitoare”, cum ar fi ridicarea unor obiecte sau drumul până la magazin pentru alimente, a explicat Musk. Prototipul ar putea fi lansat chiar anul viitor.
„Practic, în viitor activităţile fizice vor fi o alegere”, a declarat Elon Musk, care susţine că Tesla este ca mai mare companie de robotică din lume.
Robotul a reprezentat atracţia principală în cadrul Tesla AI Day, un eveniment în care inginerii vin cu prezentări extrem de tehnice prin care ilustrează avansul tehnologic al Tesla în domeniul vehiculelor autonome. Scopul principal al evenimentului este atragerea de talente în cadrul companiei.
„Dezvoltarea următoarei ere a automatizării, inclusiv un robot humanoid capabil să realizeze sarcinile periculoase, repetitive şi plictisitoare. Căutăm ingineri pe zona de mecanică, electronică, control şi software pentru a ne ajuta să utilizăm expertiza noastră în inteligenţa artificială dincolo de flota de vehicule”, scrie compania într-un anunţ de angajare publicat pe site-ul propriu.
Musk este cunoscut pentru faptul că prezintă produse care sunt mai aproape de stadiul de idee decât de cel de prototip. În noiembrie 2017, el a prezentat o camionetă Tesla, însă aceasta ar putea fi văzută de public cel mai devreme în 2022. (sursa)