Anul COP27 este cel al renunțării la politicile negaționiste ale fostului președinte Jair Bolsonaro și ale fostului premier australian Scott Morrison, precum și al urcării pe tronul Marii Britanii a lui Charles al III-lea, care a militat pe planurile de anulare a emisiilor. Dar este și anul invaziei ruse a Ucrainei, al disensiunilor dintre Statele Unite și China, precum și al Uniunii Europene, susținătoare a obiectivului de zero emisii nete (și, apoi, în privința finanțării climatice), confruntându-se cu criza energetică și setea de gaze. Pentru a înțelege cine a respectat promisiunile făcute la COP26 de la Glasgow, este suficient să știm că numai 24 de țări din cele 193 participante la COP și-au revizuit planurile climatice (NDC – Nationally Determined Contributions – contribuțiile stabilite la nivel național): vorbim de 12,5% . Aceasta înseamnă că aproape 88% nu au făcut absolut nimic. Și, sunt și mai puține țările care și-au îmbunătățit efectiv politicile. Desigur, este anul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) de la Sharm el-Sheikh, care începe duminică și care o precedă pe cea din 2023 din Dubai, în Emiratele Arabe Unite: aceste două țări au prezentat noi NDC-uri, dar este legitim să ne întrebăm ce fac cu adevărat împotriva schimbărilor climatice.
Glasgow Climate Pact, de fapt, a amânat pentru 2022 adoptarea planului strategic pentru a reduce emisiile de CO2 cu 45% (comparativ cu 2010) până în 2030 și pentru a ajunge la emisiile nete zero „la jumătatea secolului, cu aproximație”. SUA și UE nu au dorit să acorde fondul pentru pierderi și daune solicitat de Grupul celor 77 (130 de națiuni) plus China care, însă, este departe de a fi o țară vulnerabilă sau în curs de dezvoltare. În schimbul semnării documentului final, însă, China și India au dorit ca obiectivul eliminării cărbunelui să fie înlocuit cu conceptul mai puțin ambițios de reducere progresivă. A fost convenabil și pentru Arabia Saudită condusă de Bin Salman, pentru Australia condusă încă de Morrison și pentru Rusia condusă de Putin. Astfel, au semnat și națiunile care, la deschiderea COP26, au anunțat zero emisii nete până în 2060 (China și Rusia) și 2070 (India). Pentru atingerea acestor target-uri, însă, se cerea revizuirea anuală, deja până în 2022, a angajamentelor de reducere până în 2030. Și pentru că, conform raportului din 2021 al UNEP privind decalajul de emisii, planurile climatice ale țărilor duceau la o încălzire generală de 2,7 grade. Îmbunătățirea NDC-urilor, însă, a fost voluntară. Și fiecare a făcut în felul său.
Numai 24 de țări și-au revizuit NDC-urile, dar multe au oferit doar mai multe informații. Chiar și printre marii poluatori, mulți nu au depus noi contribuții naționale voluntare, iar cei sosiți după Glasgow au redus bugetul mondial de cărbune cu mai puțin de 1%. Înseamnă reducerea gazelor cu efect de seră cu 5%-10% la sfârșitul deceniului, în timp ce este necesar să se ajungă la 30%-45%. Chiar dacă ar fi implementate ca la carte, noile NDC-uri ar duce oricum la 2,4°C de încălzire, într-o perspectivă optimistă care include și NDC-uri condiționate, adică obiective pe care țările se angajează să le atingă, cu condiția să fie îndeplinite anumite condiții. De aici, alarma lansată de raportul UNEP, „The Closing Window”: „Cu politicile actuale, supraîncălzirea riscă să ajungă la 2,8 grade Celsius până la sfârșitul secolului”. Emisiile nete zero până în 2050 sunt din ce în ce mai îndepărtate.
„Build back better act”
Statele Unite și China nu au prezentat noi NDC. În încheierea COP 26, cele mai mari două țări producătoare de dioxid de carbon din lume au anunțat o colaborare. Criza energetică și economică și tensiunile legate de Taiwan nu au ajutat. Biden a făcut eforturi pentru adoptarea Inflation Reduction Act în Congresul american, un pachet de 370 de miliarde de dolari pentru tranziția energetică. O versiune mai puțin ambițioasă a „Build back better act”, un plan de 3,5 trilioane de dolari propus de președinte, dar care nu a fost aprobat niciodată. Și, pe 8 noiembrie, SUA revin la vot pentru alegerile de la jumătatea mandatului, ale căror rezultate ar putea avea repercusiuni asupra marjei de acțiune a președintelui, dacă în Congres ar intra mai mulți reprezentanți republicani. Și, deși de săptămâni întregi se vorbește despre posibilitatea revenirii la dialog cu China în vederea COP 27, iar trimisul Statelor Unite pentru Climă, John Kerry, a îndemnat Beijingul să reia discuțiile bilaterale, nu au existat semnale de încetare a tensiunilor. De altfel, potrivit Climate Action Tracker, eforturile depuse până acum de cele două puteri sunt „insuficiente” în cazul Statelor Unite și „deosebit de insuficiente” pentru China, rămasă pe dinafară la Glasgow – alături de India și Rusia – și de la Global Methane Pledge, care are ca scop limitarea emisiilor de metan cu 30% până în 2030.
UE sosește, de asemenea, la COP 27 fără să-și fi actualizat NDC-urile, dar în lunile următoare ar trebui să-și crească obiectivele de reducere a emisiilor până în 2030 de la 55% la 57% față de nivelurile din 1990. Potrivit Climate Action Tracker, este „insuficient”: este bine planul REPowerEU, propus de Comisia UE în mai 2022, ]ns[ mai puțin reacțiile unor state membre care, „drept răspuns la creșterea prețurilor la combustibilii fosili, acordă subvenții pentru consumul acestora” și includerea gazului și a planului energiei nucleare pe lista de investiții durabile a Taxonomiei Verzi. O decizie luată și în urma presiunilor venite din partea unor țări interesate de energie nucleară, în primul rând Franța, dar asupra căreia a jucat un rol important dependența de gazul din alte state membret. Cu atât mai mult după invadarea Ucrainei și dorința de a se distanța de Rusia, care a readus Germania pe drumul cărbunelui și Italia, chiar în aceste ore, să deblocheze foraje pentru creșterea extracțiilor de metan în Marea Adriatică.
Australia ar putea simți un adevărat „vânt” al schimbării
Printre țările care au prezentat noi obiective se află Marea Britanie, Australia, Brazilia și India. Marea Britanie a realizat modificări minime. Charles al III-lea poartă după sine povara colonialismului, unul dintre motoarele crizei climatice și, în acest sens, nu a luat niciodată poziție, și nici nu a făcut-o asupra mecanismului loss&damage (pierderi și daune), care ar ajuta țările cele mai vulnerabile de pe planetă. După ce a renunțat să participe la COP27, Regele Charles a găzduit la Palatul Buckingham o recepție de predare a ștafetei între COP26 de la Glasgow și COP27 la care va participa, în schimb, premierul Rishi Sunak. Un adevărat vânt de schimbare ar putea veni în Australia, după victoria laburistului Anthony Albanese la urne. Canberra a pus imediat pe hârtie obiectivul de zero emisii nete până în 2050 (promis cu întârziere de fostul premier Scott Morrison), dar mai ales reducerea cu cel puțin 43% (față de nivelurile din 2005) până în 2030. Planul de mediu prevede interzicerea noilor proiecte pentru cărbune și gaze, dar Australia este unul dintre cei mai mari exportatori de cărbune din lume (în special către China) și gaze naturale, iar la Glasgow a refuzat să adere la angajamentele de reducere a emisiilor de metan și de eliminare treptată a cărbunelui. Şi mai recent, în Brazilia, victoria la urne a lui Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins pe Jair Bolsonaro. Prea devreme pentru a face bilanțuri. Lula a spus că următorul guvern „va lupta pentru zero defrișări în Amazon” și că Brazilia „este pregătită să-și reia rolul principal în lupta împotriva crizei climatice”. Pentru a face acest lucru, NDC-ul prezentat în martie 2022 va trebui să se îmbunătățească, mai ambițios decât cel din 2020, dar mai slab decât obiectivele din 2016, înainte de era Bolsonaro.
Și, apoi este India care, în august 2022, a aprobat o actualizare a NDC-ului său, în care se angajează să reducă, până în 2030, intensitatea emisiilor din PIB cu 45% față de cea din 2005. Dar la Glasgow a cerut să reducă ambiția privind combustibilii fosili și țara prevede să atingă emisii nete zero abia în 2070. Egiptul și Emiratele Arabe Unite, care găzduiesc COP în acest an și în 2023, au prezentat, de asemenea, noi NDC. Egiptul a adus îmbunătățiri minime față de contribuția anterioară în care, însă, nu a existat deloc un obiectiv de reducere a emisiilor. Responsabil pentru peste o treime din consumul total de gaze fosile din Africa, Egiptul continuă să-și crească producția. De asemenea, Emiratele plănuiesc o creștere semnificativă a producției și a consumului de combustibili fosili. Și, astfel, așa-zisa „phase down” este tot mai dificilă. După cum raportează datele OCDE și Agenția Internațională pentru Energie, în 2021 cele mai mari 51 de economii mondiale au cheltuit aproape 700 de miliarde de dolari pentru subvențiile la combustibilii fosili, dublu față de 2020. Și în rândul țărilor G20, între transferurile bugetare și facilitările fiscale legate de producția și utilizarea de cărbune, petrol, gaze și alte produse petroliere, subvențiile au trecut de la 147 de miliarde de dolari la 190 de miliarde de dolari în decurs de un an, chiar înainte de invazia Ucrainei, notează .ilfattoquotidiano.it.
(traducerea – Rador)
