Hidrologii au emis marți, 25 iunie, o atenționare Cod galben de inundații valabilă în mai multe județe din țară. Atenționarea este în vigoare de la ora 12:00 până pe 26 iunie, ora 10.00.
Bazinele hidrografice afectate sunt Someşul Mic, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu şi Olt.
În intervalul menționat, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Târmigani şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târmigani (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea).
Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Alba, Arad şi Hunedoara.
Potrivit hidrologilor, astfel de fenomene periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă. (sursa)