Drona care a plecat din Ucraina și s-a prăbușit în capitala croată Zagreb a trecut pe deasupra României timp de trei minute iar ”evoluția” în spațiul aerian național nu a permis utilizarea altor măsuri, transmite MApN.
„Cu privire la informațiile referitoare la evoluția în spațiul aerian al României, în cursul nopții de joi, 10 martie, al unei aeronave fără pilot, facem următoarele precizări:
- Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute.
- Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.
- Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian”, transmite ministerul român al apărării.
Drona ucraineană ar fi trecut peste România și Ungaria și s-a prăbușit în Croația
Drona militară ce probabil aparține armatei ucrainene a trecut joi noapte prin spațiile aeriene ale României, Ungariei și Croației, prăbușindu-se în Zagreb, unde a provocat o explozie care a speriat locuitorii capitalei croate, fără a exista vreo victimă.
- „A venit în Croația din direcția Ungariei, iar în Ungaria din direcția României. A zburat timp de câteva minute în Croația, apoi a căzut”, a spus premierul croat Andrej Plenkovic.
Potrivit unui expert al site-ului The Drive, „imaginile apărute public sugerează că a fost vorba de o dronă de recunoaștere Tu-141 ‘Strizh’”, de fabricație sovietică.
Drona ar avea o viteză de croazieră de circa 1.000 de km/h și o rază de operare de 1.000 de km. (sursa)