Polițiștii din Bihor au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat din Oradea bănuit că ar fi instigat prin mesaje online să fie blocate Valea Oltului și DN1 între Brașov și Ploiești.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de instigarea publică, raportată la infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
„Polițiștii de la investigații criminale îl bănuiesc pe un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, că, la data de 12 ianuarie a.c., prin intermediul unei aplicații de comunicare online, ar fi transmis mesaje prin care instiga la blocarea drumurilor publice în zona Valea Oltului și DN1 pe tronsonul Brașov – Ploiești, în noaptea de 14/15 ianuarie a.c.,pentru a întârzia livrarea de produse alimentare esențiale populației, respectiv carne, fructe, etc.”, a anunțat IPJ Bihor.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. (sursa)