Se fac pregătiri pentru o vizită oficială a președintelui României, Nicușor Dan, în Statele Unite ale Americii, după ce liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a transmis o invitație formală omologului român.
Informația a fost confirmată public de consilierul prezidențial pe securitate națională și șeful Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, în intervenții la Antena 3 și Digi24.
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan. Au avut un dialog bilateral foarte bun în urmă cu o lună de zile, iar invitația a fost transmisă de o manieră formală”, a declarat Cristian Diaconescu.
Întâlnirea menționată de consilierul prezidențial a avut loc pe 25 iunie, în marja summitului NATO de la Haga, unde cei doi lideri s-au întâlnit și au schimbat câteva cuvinte. Vizita la Washington este văzută ca o continuare firească a acestui dialog, cu potențial strategic pentru relațiile bilaterale.
Data exactă a vizitei nu a fost stabilită încă, însă instituțiile relevante din România și SUA sunt implicate în pregătirea acesteia.
Diaconescu a explicat că momentul concretizării depinde de mai mulți factori: „Depinde de rapiditatea cu care se reușește a se stabili agenda vizitei, care să recunoască interesele rapide ale ambelor părți, și în egală măsură de nivelul de acces, având în vedere că discutăm despre o putere globală”.
El a subliniat că România este percepută drept „un jucător semnificativ pe flancul estic al NATO”, iar interesul SUA pentru stabilitatea și parteneriatele din regiune este în continuă creștere.
Ministrul de Externe, vizită în SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a confirmat sâmbătă seara, la Antena 3, că va efectua o vizită oficială în SUA în luna septembrie, cu scopul pregătirii întâlnirii bilaterale dintre Donald Trump și Nicușor Dan.
„Ajung în Statele Unite în septembrie – în New York și Washington – inclusiv cu miza de a pregăti întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump și Nicușor Dan. Sunt încă în lucru aceste discuții”, a precizat Țoiu.
Ea a mai spus că în cadrul summitului NATO de la Haga a avut discuții pe această temă atât cu vicepreședintele SUA, J.D. Vance, cât și cu senatorul Marco Rubio, subliniind că vizita este deja agreată politic, dar urmează a fi stabilit calendarul final. (sursa)