#echipasfidătoare, #echipamistificatoare, #româniitrebuiesăștie. În spatele acestor tag-uri stă o guvernare bazată pe un lider scornit.

În 1941, atunci când Bertolt Brecht a scris „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, era deja târziu. Ascensiunea lui Arturo Ui nu mai putea fi oprită. În 1958, când piesa s-a jucat pentru prima dată, la Frankfurt, era și mai târziu. 

Arturo Ui (Adolf Hitler) distrusese cât de mult putuse din lume, după care se sinucisese, în 1945.

Autocrații nu se instalează de unii singuri – scrie Patrick Andre De Hillerin în Libertatea.

Dar semnificația piesei lui Brecht este alta: ascensiunea lui Adolf Hitler ar fi putut fi oprită. 

Hitler n-ar fi ajuns niciodată la putere de unul singur, ascensiunea lui n-ar fi putut avea loc fără ajutorul unora care au văzut în el, multă vreme, un instrument util, un personaj manipulabil care urma să le servească foarte bine interesele.

De 5 ani, nu mai mult, asistăm la o ascensiune neașteptată, pe alocuri nefirească și asupra căreia ar trebui să ne aplecăm mai serios, întrebându-ne dacă poate fi oprită, dacă e rolul nostru să o oprim sau nu. Până nu se face 1941 și nu e prea târziu.

Atunci când Florin Cîțu a ajuns parlamentar din partea Partidului Național Liberal și, mai apoi, membru, pentru a-și finaliza mandatul ca președinte, al Comisiei Economice din Senat, ar fi trebuit să se ridice mai multe voci care să semnaleze anomalia, nepotrivirea. 

Un bancher care încercase un atac speculativ ce ar fi dus la prăbușirea monedei naționale nu avea ce căuta într-un partid „național”.

Dar cum partenera de viață a unuia dintre cei doi complici ai săi era chiar președinta partidului n-a fost o problemă. Un astfel de bancher n-ar fi avut ce căuta într-o comisie parlamentară care ia decizii ce influențează economia României, economie care, dacă lui Florin Cîțu îi ieșea manevra, ar fi avut mult de suferit.

În fine, un individ care a riscat enorm în acțiunea sa speculativă, dar care a fost foarte ușor pus cu botul pe labe de către Banca Națională nu ar fi trebuit creditat cu prea multă pricepere economică ori speculativă. Nici cu prea multă inteligență.

Ascensiunea pe repede înainte a domnului Cîțu

În loc însă ca și cineva să sesizeze ce se întâmplă și să vorbească despre incompatibilitatea dintre statutul de reprezentant al cetățenilor României și postura de om care a vrut să-i afecteze economia pentru a câștiga niște bani, Florin Cîțu s-a cățărat pe propria-i agresivitate, pe sprijinul prietenilor și pe ce s-o mai fi cățărat el și a urcat rapid.

În trei ani de la intrarea în politică ajunsese deja ministru de finanțe, deși partidul din care face parte nu câștigase alegerile parlamentare, dar forma guvernul. Culmea, un an mai târziu, PNL tot nu câștigase alegerile parlamentare, dar Florin Cîțu urcase și mai mult: ajunsese prim-ministru!

Acum, după șapte luni de când conduce guvernul, ar fi poate momentul să ne întrebăm dacă funcția de premier n-ar trebui cumva să fie apogeul carierei politice a domnului Cîțu, să ne punem serios problema dacă ascensiunea lui Florin Cîțu poate fi stopată sau dacă ea trebuie încurajată în continuare.

Putem, ca să nu facem o incursiune prea profundă, să analizăm trei mostre din activitatea premierului din doar ultima săptămână.

Hârtia „neoficială”

Forțat de presă să lămurească modul în care o angajată a cancelariei prim-ministrului a ajuns să lucreze nu pentru guvern, ci pentru un candidat într-o luptă internă a unui partid politic (candidatul fiind, desigur, el însuși), Florin Cîțu a avut o reacție halucinantă: „Am spus şi ieri, o spun şi astăzi, eu nu pot să comentez decât pe baza unor documente oficiale”.

Dialogul a continuat: „Din punctul meu de vedere, document oficial înseamnă înregistrat, cu semnături ş.a.m.d. (presa insistă) Repet ceea ce am spus mai devreme: documente oficiale, din punctul meu de vedere, înseamnă documente înregistrate, documente care au trecut printr-o anumită procedură. Acestea sunt documente oficiale. Nu pot să comentez documentele… (presa insistă) Repet răspunsul meu… (presa insistă) Vă mulţumesc”.

Arturo Ui, personajul, împrumută și ceva din trăsăturile lui Al Capone, căci alegoria lui Brecht se petrece în Chicago. Florin Cîțu, premierul încolțit de presă, are și el ceva din comportamentul unui mafiot care o face pe prostul în fața anchetatorilor. Confruntat cu registrele contabile duble, cele care arată cu adevărat dimensiunea ilegală a afacerilor sale, Florin Ui se apără stupid: „Ce-mi arătați mie astea? Ce treabă am eu cu ele? Nu sunt niște registre contabile oficiale, nu sunt înregistrate, nu au semnături și ștampile, nu au trecut prin proceduri!”.

Datoria publică a ajuns la 49,7%

În aceeași conferință de presă, Florin Cîțu este întrebat care este planul guvernului pentru a reduce ponderea datoriei publice din PIB, conform legii. În loc să ne spună dacă guvernul a luat în calcul acest moment sau nu, domnul Cîțu continuă să mâne caii verzi pe pereți:

„Reporter: Domnule premier, datoria publică a ajuns la 49,7% din PIB. La 50%, salariile ar trebui îngheţate, aşa spune legea. Cum veţi proceda?

Florin Cîţu: (…) este o recomandare, nu este o lege; vom vedea ce se va întâmpla atunci (…)”

Ei bine, este îngrijorător. Ceea ce Florin Cîțu numește aproape disprețuitor „o recomandare” este, de fapt, din 16 aprilie 2010, ditamai legea: Legea nr. 69/16.04.2010 a responsabilității fiscal bugetare.

Ce ne spune legea că se poate întâmpla în august

În această lege, care nu este o recomandare, la articolul 13 se spune foarte clar ce trebuie să facă guvernul atunci când se depășesc anumite niveluri ale datoriei publice. În momentul în care datoria publică depășește 50% din produsul intern brut (PIB), „Guvernul prezintă public şi aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut (…). Programul (…) cuprinde, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public”.

Foarte important: „măsurile cuprinse în program (…) se aplică prin aprobarea unui act normativ la nivel de lege, astfel încât să se asigure aplicabilitatea măsurilor într-un termen cât mai scurt, cel mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică”.

Așadar, nu doar că „recomandarea” este, de fapt, lege, ci, mai mult, impune ca în momentul în care datoria publică depășește pragul de 50% din PIB, guvernul să ia măsuri rapide și, de asemenea, să elaboreze o lege care să fie votată și funcțională până la începutul viitorului semestru.

Adică, dacă în august datoria publică va depăși 50% din PIB, va trebui convocat Parlamentul în sesiune extraordinară, Guvernul își prezintă programul de reducere a datoriei, se votează o lege bazată pe acest program, astfel încât la 1 septembrie legea să fie deja promulgată, publicată în Monitorul Oficial și în vigoare.

Cum a ajuns guvernul întârziat deja

Dar până atunci mai trebuie trecut un pas. Ce spune aceeași lege, care nu este „recomandare”, că trebuia să se întâmple după ce datoria publică a trecut pragul de 45% din PIB?

Ministrul de finanțe trebuia să prezinte guvernului un „raport privind justificarea creşterii datoriei” şi să prezinte „propuneri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil”.

Așadar, domnul Cîțu este deja în întârziere față de lege, căci, ca ministru de finanțe, fie și interimar, nu a prezentat încă raportul privind justificarea datoriei. Cum ar veni, deja a încălcat legea, nu „recomandarea”.

Și, pentru că tot vorbim despre datoria publică, să mai spunem câteva lucruri: în momentul în care PNL a preluat guvernarea, în noiembrie 2019, datoria publică a României reprezenta 35% din PIB. 

Guvernul vrea să împrumute de la UE 15 miliarde de euro, prin PNRR, reprezentând aproximativ 6-7% din PIB. Încă 3-4% din PIB se mai strâng ușor cu împrumuturi pentru diverse cheltuieli curente și, iată, ajungem rapid la 60% din PIB. Știe oare domnul Cîțu ce spune Legea 69/2010 la articolul 9? Spune, într-o română categorică și simplă: „Datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, nu va depăşi 60% din produsul intern brut”.

Florin Cîțu este șeful echipei Cîțu, o echipă sfidătoare, o echipă căreia îi place, zi de zi, să mistifice realitatea, prezentând legile drept recomandări, abuzul în funcție drept normalitate, necesitățile vitale ale României drept mofturi.

Așadar, după șapte luni de când cetățeanul Cîțu a început să-și atingă nivelul maxim al incompetenței, merită să ne întrebăm cât mai serios: poate ascensiunea sa să fie oprită? Avem dreptul sau avem îndatorirea să oprim această ascensiune? Iar dacă cineva vrea să oprească această ascensiune, cum o poate face, câtă vreme se pare că rezultatul votului popular nu este cu adevărat luat în considerare?

Citeşte întreaga ştire: Domnul Cîțu are curajul să ne sfideze pentru că ascensiunea sa a fost scoasă din burta sistemului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.