Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au trimis în judecată doi comisari-șefi de poliție pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției.

Este vorba despre Mugurel Laviniu Poinar, comisar șef de poliție, la data faptelor șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Oradea, aflat sub control judiciar, care va răspunde pentru abuz în serviciu în formă continuată, uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și uzurparea funcției.

Alin-Nicușor Tărău, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Oradea și fost șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, este judecat pentru uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și uzurparea funcției.

„La data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel, împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicușor, în calitățile menționate anterior, ar fi emis, deși nu aveau acest drept, două adrese oficiale în favoarea unei persoane (fiul unui om de afaceri din județul Bihor), prin care i-ar fi comunicat date și informații privind efectuarea urmăririi penale de către procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, într-o cauză penală”, spun procurorii anticorupție.

În contextul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive față de această persoană, judecată într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Bihor, la solicitarea apărătorilor acesteia, inculpații Poinar Laviniu Mugurel și Tărău Alin-Nicușor ar fi emis cele două adrese prin care ar fi comunicat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2018, s-a reușit prinderea în flagrant a doi traficanți de droguri de mare risc în baza informațiilor furnizate de către fiul omului de afaceri din Oradea, dosar penal finalizat prin trimiterea în judecată a celor doi, date ce nu puteau fi comunicate de către inculpați, ci doar de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au stabilit anchetatorii.

Ulterior, pe 27 februarie 2023, apărătorul fiului omului de afaceri ar fi depus una dintre adresele respective ca probă în cauza penală de pe rolul Tribunalului Bihor, pentru a justifica prezența acestuia în incinta Poliției Municipiului Oradea – Biroul Supravegheri Video.

Totodată, Poinar Laviniu Mugurel, care deținea atribuții de soluționare a petițiilor, nu ar fi redirecționat cererile avocaților persoanei respective către D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Oradea, deși avea această obligație legală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză. (sursa)

Articolul precedentOportunitate istorică identificată de orădeanul George Haber: România se poate poziţiona pe harta globală AI cu o strategie naţională care să valorifice cutremurul provocat de chinezii de la DeepSeek
Articolul următorScumpire iminentă a cafelei la nivel global. Cum vor fi afectate prețurile din România