Meteorologii au emis joi, 12 august, o atenționare de cod galben de caniculă pentru doar patru județe din sudul țării.

Avertismentul este valabil până la ora 23.00, fiind așteptate temperaturi de până maxim la 37 de grade în Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

„În sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade”, au transmis cei de la ANM.

Dacă ne așteptăm ca temperaturile să revină la un nivel de comfort, meteorologii ne anunță însă că începând de sâmbătă, 14 august, disconfortul termic va fi din nou în creștere în vest și în sud, apoi și în restul țării.

Tot pentru ziua de joi, 12 august, a fost emisă o atenționare de cod galben pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată în intervalul orar 13.00 – 23.00.

„În intervalul menționat, local în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și în nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp”, transmite ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată spre seară în centrul și sudul Munteniei. (sursa)

Articolul precedentOamenii săraci știu prețul la orice. Pentru că trebuie să chivernisească fiecare leu. Cîțu ia mii de euro pe lună și de la Guvern și de la Parlament!
Articolul următorSă pierzi bani publici din prostie e una. Să pierzi bani publici cu bună știință, ar trebui să fie studiu de caz. La DNA!