Bihorenii care calcă pragul unui cunoscut centru comercial orădean, și probabil nu e singur, trebuie să poarte – conform recomandărilor acestuia, TOȚI mască, fixată corect pe față, dar și alte echipamente de protecție, la nevoie. În mod amuzant, acestea nu sunt specificate și lista, potențială, se apropie de infinit…
Însă dilemele… filozofice, nu se opresc aici pentru cumpărătorul meditativ sau chiar dubitativ.
Așa cum se vede într-un carton trimis de o cititoare BihorNews.ro, harababura din capul autorităților are efecte peste tot.
Astfel, clienții centrului comercial care, teoretic – așa scrie, ar trebui să poarte toți mască, se văd, oarecum, divizați sau, folosind un cuvânt la modă, discriminați, în ceea ce privește necesitatea de a prezenta un certificat verde, în funcție de scopul și durata vizitei.
În mod ciudat, credem noi, acesta nu pare necesar la intrarea în mall sau în magazinele pe care le găzduiește, inclusiv în cel alimentar, însă este necesar dacă alegi să servești o masă în incinta centrului, dacă alegi să mergi la un film, ori la locul de joacă, cu copilul.
Care o fi diferența practică, e greu de înțeles.
La fel cum e greu de înțeles modul în care, certificatul verde, născut de UE în ideea de a ajuta la redeschiderea granițelor în interiorul Uniunii, a ajuns să fie condiție pentru a-ți păstra locul de muncă.
Iată că acum, la un nivel mai mic, îți condiționează și modul în care vrei sau poți să-ți cheltui banii…