Patrick Andre De Hillerin: În Ungaria vecină există un partid care, zilele astea, s-a supărat, pe destul de bună dreptate, pe gunoaiele aduse de râuri din România. Oamenii au făcut o petiție, au strâns trei saci cu gunoaie și le-au depus în fața ambasadei României la Budapesta.

Niște ecologiști interesați de soarta planetei, niște membri ai opoziției cărora le pasă de mediu și care sunt revoltați că guvernul lui Orban nu face nimic din ce ar trebui pentru a mai opri migrația gunoaielor din România în prea iubita lor țară.

E bine că în fața ambasadei noastre au fost depuse doar trei saci cu gunoaie. Cu ani în urmă, același partid ar fi depus în fața ambasadei românești la Budapesta saci cu dinamită și, după ce s-ar fi pus la adăpost, ar fi detonat totul de la distanță. Dacă n-ar fi făcut-o chiar ei, parlamentarii partidului, atunci ar fi făcut-o Magyar Gárda, organizația paramilitară a partidului.

Căci partidul ăsta de ecologiști îndrăzneți nu este altul decât Jobbik, partidul de extremă dreaptă înființat în 2003 și care între 2007 și 2009 a avut și organizație paramilitară (Garda Maghiară), organizație care a mers atât de departe cu extremismul încât, în cele din urmă a fost interzisă de către justiția din Ungaria.
În 2014, The Independent descria Jobbik drept „organizație antisemită”, iar președintele Congresului Evreiesc European îi numea „partid neo-nazist”. Jobbik a avut, multă vreme, o atitudine ostilă la adresa Uniunii Europene, refuzând chiar să participe la primele alegeri din Ungaria pentru Parlamentul European, pretinzând că Ungaria nu are ce căuta în UE. Și-au revenit ulterior, obținând atât mandate de europarlamentari cât și scoruri foarte bune în alegerile interne din Ungaria. Două scrutinuri la rând (2010 și 2014) s-au clasat pe locul al treilea, iar în 2018 au devenit cel de-al doilea partid al Ungariei.

Anul acesta, la alegerile care au unit toată opoziția maghiară împotriva FIDESZ, Jobbik a făcut parte din coaliția binelui, cea care ar fi trebuit să-l dărâme de la putere pe Viktor Orban.

Este drept, din 2018 încoace Jobbik a început să-și schimbe discursul, într-o fugă accelerată de eticheta de partid extremist. Nici măcar nu se mai definesc drept partid de dreapta, ci drept partid conservator-creștin modern. Având, în 2018, un electorat consistent, care le-a adus 1.100.000 de voturi, Jobbik nu putea fi neglijat în lupta cu Orban. Așa că s-au făcut eforturi foarte mari pentru ca partidul să scape de catalogarea de extremist, rasist și antisemit, pentru a aduce alegătorii Jobbik alături de partidele pro-europene, democratice și progresiste. Este ca și cum partidul lui Marine Le Pen, Adunarea Națională, fost Frontul Național, ar fi fost luat, coafat și băgat într-o mare coaliție a partidelor franceze pro-europene, care luptă pentru primirea de cât mai mulți imigranți și care susțin căsătoriile între persoane de același sex. Sau ca și cum ai lua România Mare ori, mai nou, AUR, și i-ai alia cu USR și Demos, într-o mare coaliție anti PSD și PNL.

Da, extremismul este blamat în Europa, pus la zid și demascat drept amenințare, dar numai atunci când nu servește cauza. Dacă se dă pe brazdă, cum a făcut-o Jobbik, chiar și un partid extremist se poate bucura de toată susținerea de la Bruxelles. Jobbik este, păstrând proporțiile, batalionul Azov al Ungariei.

Sunt simpatice aceste transformări miraculoase care au loc în aplauzele elitelor europene. E drept, oricât s-ar fi investit în transformarea Jobbik într-un partid agreabil, transferul de ideologie n-a funcționat, foștii antisemiți și neo-naziști aducând cu ei în lupta împotriva lui Orban maxim 10% din electoratul din 2018, adică mai nimic. Asta, însă, nu-i va opri pe marii gânditori ai Europei să creadă că orice le este posibil. După rețeta asta de a umbla cu stăncuța vopsită, nu ar trebui să ne mirăm prea mult dacă la prezidențialele de peste 5 ani din Franța Marine Le Pen nu va fi dată cu cremă de ghete pe față și nu va fi căsătorită cu o femeie, pentru a se obține prima doamnă LGBTQ și de culoare care va ajunge președinte al Franței. (catavencii.ro)

Articolul precedentElectric-Up: După mai mult de 1 an de la înscrieri, firmele au acum 5 zile termen să semneze contractele pentru fondurile promise de stat
Articolul următorCod galben de ploi și vijelii în aproape toată țara! Doar două județe sunt ferite de fenomenele meteo