Apelul de proiecte pentru granturile de ajutor de stat pentru industria HORECA va fi lansat în perioada următoare, însă aplicanţii trebuie să-şi certifice baza de calcul pentru ajutor cu un expert contabil sau un auditor financiar, a anunţat, miercuri, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MAET).

“În perioada următoare va fi lansat apelul de proiecte pentru granturile de ajutor de stat pentru industria HORECA, instituite în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit actului normativ, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectaţi şi remuneraţi de către aplicant. La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectaţi şi remuneraţi de către aplicant”, se arată într-un comunicat transmis de minister.

În aceste condiţii, Ministerul Economiei face apel la potenţialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 “Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 “Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Alături de raport, ar trebui întocmită şi anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la procedura de implementare a schemei, care este în consultare publică, scrie Agerpres.ro.

Schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare şi, conform documentului, este implementată de către Ministerul Economiei, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Bugetul alocat acestui tip de ajutor de stat este estimat la 500 milioane de euro, echivalent în lei, iar bugetul alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021, este de 2,5 miliarde de lei.

“Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se preciza în procedura de implementare transmisă în data de 24 mai. (stiripesurse.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.