1998, București, România, Europa de Est.
Patrick Andre De Hillerin: Conferință de presă onorată de prea puține instituții media, deși, la acea vreme, în România încă mai funcționau foarte multe ziare, televiziuni, radiouri, agenții de presă.
Știrea trece aproape neobservată. Compania Gabriel Resources anunțase că s-a asociat cu Mininvest Roșia Montană, formând compania Euro Gold Resources pentru a exploata aurul de acolo. Nimic de interes pentru presa românească sau pentru publicul larg.
Românii au alte probleme în 1998. CDR și PD (FSN) conduc țara de la sfârșitul anului 1996. Inflația e galopantă, se vorbește despre bulgarizarea României. Guvernul condus de Victor Ciorbea a început închiderea minelor de cărbune și concedierea minerilor, oferindu-le acestora salarii compensatorii. Întregul segment al mineritului este, de altfel, pe o pantă descendentă. Pe cale de dispariție, chiar.
Omul care are în subordine industria de minerit este, din aprilie 1998, Radu Berceanu, unul dintre durii PD-ului, ministru al Industriei și Comerțului.
Afacerea Euro Gold Resources îi atrage atenția lui Berceanu, care o ia sub aripa lui. De comunicarea companiei, fie și doar punctuală și sporadică, se ocupă, la început, unul dintre oamenii de comunicare din anturajul PD. Doar pentru acea primă conferință de presă, Euro Gold Resources plătește consultantului de PR 4.500 de dolari, o. sumă destul de mare pentru acea vreme și pentru acel tip de eveniment. Sumele direcționate de companie în comunicare aveau să crească serios în următoarele două decenii, iar de campaniile de imagine aveau să se ocupe agenții din ce în ce mai mari. Unele dintre ele legate, totuși, de PD.
Afacerea Roșia Montană
nu a atras foarte mult atenția o lungă perioadă de vreme.
Gabriel Resources s-a listat la bursa canadiană și a obținut astfel finanțări pentru a-și desfășura activitatea. Însă activitatea sa în România, singura afacere în care a fost vreodată implicată, nu a presupus mai niciodată exploatarea reală a zăcământului de aur de la Roșia Montană.
Euro Gold Resources s-a transformat, în anul 2000, în Roșia Montană Gold Corporation, deținând licența de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur și de argint din 1999.
În 2000, însă, PD-ul intră în opoziție, iar capacitatea membrilor acestui partid de a trage sforile dispare complet. RMGC revine în forță de-abia în 2006, în al doilea an al primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu. Tot în 2006, Radu Berceanu revine într-o poziție de ministru, la Transporturi. O pură coincidență.
În perioada 2000-2001, RMGC încearcă să obțină o finanțare de 100 de milioane de dolari de la Banca Mondială. La un moment dat, chiar angajează un fost purtător de cuvânt al Băncii Mondiale ca să lucreze pentru ei. Omul, de profesie geolog și un individ de o probitate morală ireproșabilă, își dă demisia după doar câteva luni de colaborare, observând că nu există nici cea mai mică intenție reală de exploatare a aurului.
Între timp, și Banca Mondială renunță la finanțarea proiectului, declarând că RMGC are suficienți investitori privați. Începuse deja jocul cotațiilor bursiere ale acțiunilor Gabriel Resources la bursa din Canada.
Dar marile fluctuații
ale acțiunilor GR pe bursă încep de-abia în 2006, atunci când RMGC depune documentația pentru avizul de mediu. În acel moment, agenția care se ocupă de comunicarea RMGC este GMP, a lui Felix Tătaru, omul care se ocupase de campaniile pentru PMB ale lui Traian Băsescu, dar și de campania pentru prezidențialele din 2004.
Este un model de business pe care-l mai întâlnim și ulterior la Felix Tătaru. După ce România a decis achiziția de rachete Patriot, Felix Tătaru, care lucrase pentru campania din 2014 a lui Klaus Iohannis și o pregătea deja pe cea din 2019, obține, printr-o altă firmă, un contract de imagine de la compania Raytheon, producătoarea sistemelor Patriot.
Revenind la RMGC, jocul declarațiilor este simplu: ministrul Mediului se opune exploatării, președintele iese la scurt timp și declară că susține explotarea. Acțiunile scad, deci poți cumpăra ieftin, după care, brusc, cresc, deci poți vinde scump. Iar asta se întâmplă de câteva ori pe an, aducând oportunități de profit consistent.
În 2012 se trece la o nouă
abordare; situația de la Roșia Montană urmează a fi lămurită printr-o lege specială, ce urma să intre în discuția Parlamentului. Atunci încep protestele de stradă, masive, atât în București, cât și în mai multe orașe ale țării. Cum legea este tergiversată, se prelungesc și protestele, cu intensități diverse. Ele durează până în octombrie 2013, când se sting.
Proiectul de lege este respins de către Senat în noiembrie 2013 și respins definitiv și de către Camera Deputaților, pe 3 iunie 2014.
În 2015, Gabriel Resources deschide un caz împotriva României la Curtea de Arbitraj Internațional a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții de pe lângă Banca Mondială, cerând despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari.
De-abia la un an și jumătate distanță
de momentul deschiderii acțiunii la ICSID, România, prin Guvernul Cioloș, începe demersurile pentru introducerea Roșiei Montane în patrimoniul universal UNESCO. Așadar, acțiunea Gabriel Resources nu are legătură cu introducerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.
Mai mult, Gabriel Resources a introdus și acest capăt pe lista acuzațiilor pe care le-a adus României, după ce Guvernul Cioloș a început demersurile de înregistrare, la finalul mandatului. ICSID, însă, a respins din start pretențiile Gabriel Resources, iar înscrierea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO era deja un subiect care nu mai conta în derularea procesului în noiembrie 2023, atunci când s-au încheiat procedurile procesuale.
În mod surprinzător,
pe 2 februarie 2024 încep să apară, pe surse, informații scurse direct de la Marcel Ciolacu despre faptul că dintr-o clipă în alta urmează să pierdem procesul de la ICSID și să plătim celor de la Gabriel Resources aproape șapte miliarde de dolari/euro. Isteria a fost întreținută, în mod special, de două televiziuni: Antena 3 și Digi24, ambele beneficiare ale unor consistente contracte de publicitate de la PSD și PNL.
Timp de mai bine de o lună, televiziunile mimau că sunt pregătite de breaking-news-uri în care să anunțe pierderea procesului. S-a discutat îndelung despre vinovații care au dus la acest tragic deznodământ, principalul fiind Dacian Cioloș.
Vinerea trecută, în ziua în care chiar s-a anunțat decizia ICSID, Viorica Dăncilă a declarat că pierderea procesului și plata despăgubirilor de șapte miliarde de dolari/euro va duce la depășirea pragului de 55% din PIB a datoriei României, deci austeritate, tăieri de pensii și salarii. Evident, Cioloș e de vină.
În fine, vineri seară s-a făcut publică și decizia ICSID, prin care România câștigă arbitrajul cu Gabriel Resources. Nu doar că nu are de plătit despăgubiri, dar mai și trebuie să primească 1.154.774,34 euro, 30.284.053,32 lei și 928.641,70 USD.
Luni, Gabriel Resources, ale cărei acțiuni au ajuns la un minim de 0,02 USD pe acțiune, a anunțat că nu mai are în conturi decât două milioane de dolari, pe care, cel mai probabil, îi va cheltui până în luna mai 2024.
That’s all, folks! (catavencii.ro)
