Claudia Medrega: ROBOR de peste 8% este practic triplu faţă de noul indice IRCC, care se aplică la creditele luate de populaţie după luna mai 2019 şi care acum este 2,65% ♦ Între creşterea ROBOR şi a IRCC este un lag de câteva luni, dar diferă şi metodologia de calcul ♦ În timp ce ROBOR este stabilit zilnic la fixing, folosind ultimele rate cotate de fiecare bancă, într-un interval, indicele IRCC zilnic se calculează pe baza tranzacţiilor efective, respectiv media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor interbancare, iar apoi se calculează IRCC trimestrial.

Creşterea substanţială a ROBOR în ultima perioadă, peste 8%, a mărit tensiunea persoanelor fizice şi companiilor care mai au credite la bancă cu dobânda variabilă legată de acest indice, şi a stârnit critici chiar şi de la BNR, guvernatorul băncii centrale Mugur Isărescu declarând recent că băncile au „sărit calul“ cu ROBOR, care a depăşit dobânda-cheie, setată la 5,5% în august, şi rata de creditare Lombard, care este 6,5% din august.

Revenirea acestui subiect în atenţia publică aduce în discuţie şi modul de calcul al ROBOR, respectiv care sunt cele 10 bănci care participă la fixing şi care de această dată „au sărit calul“. Zece bănci mari, respectiv Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank şi Intesa Sanpaolo România participă la calculul ROBOR, potrivit informaţiilor BNR şi ACI (asociaţia profesioniştilor pieţelor financiare din bănci).

ROBOR este rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice „sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte bănci contribuitoare“.

citiți mai multe pe ZF.ro

Articolul precedentUn tânăr de 19 ani a fost împușcat pe stradă, lângă București. Agresorii s-au urcat apoi în mașini și au dispărut
Articolul următorCum îţi construieşti un “Fond de urgenţă”. Top 5 recomandări care te vor ajuta “să navighezi” până la atingerea obiectivului