Patrick Andre De Hillerin: Au trecut trei ani de când Comisia Europeană a anunțat, în plină pandemie, înființarea unui plan de redresare și reziliență pentru țările membre ale UE. La momentul respectiv, ideea era încă neclară, fiind doar un gând firav despre compensarea unei părți a pierderilor economice suferite de țările europene din cauza lockdown-ului generalizat și a disturbării ciclurilor economice firești. Guvernul Orban, mânat de la spate de apropierea alegerilor parlamentare, a scris pe genunchi, cu mânuța lui Ioan Marcel Boloș, la vremea aceea ministru al Fondurilor Europene, un Plan Național de Redresare și Reziliență absolut inutil. Pentru că, în 2020, Comisia Europeană nu stabilise, iar Parlamentul European nu aprobase regulile și condițiile planului de redresare și reziliență, încropeala guvernamentală nu a fost decât un exercițiu electoral, prin care Klaus Iohannis, prezent la pseudo-lansarea PNRR-ului, promitea intrarea a 80-100 de miliarde de euro din bani europeni în următorii ani. Un soi de „cea mai prosperă epocă economică“ din istoria României, așa cum propovăduiește și Emil Boc pentru Cluj.
Acea primă variantă a PNRR-ului românesc, scrisă de Boloș și publicată de PNL cu scris galben pe fond albastru, nici măcar nu a fost luată în calcul de Comisia Europeană, autorităților de la București transmițându-li-se, discret, să nici nu se gândească să trimită „that shit“ la Bruxelles.
Au venit alegerile, suta de miliarde imaginară promisă de Iohannis nu a ajutat PNL să câștige, și a venit guvernarea Cîțu, unde PNL a fost nevoit să-și dea mâna cu USR pentru a putea obține o foarte firavă majoritate parlamentară. Această înfrățire dintre două partide care, împreună, de-abia au strâns aproape 45% din voturile electoratului i-a permis lui Cristian Ghinea, un competent universal care se pricepe la absolut orice fără a avea vreo competență reală în vreun domeniu specific, să devină ministru al Fondurilor și Investițiilor Europene. Pe mâna lui a încăput, atunci, conceperea și redactarea PNRR-ului românesc.
Plin de avânt și, desigur, de tupeu, Cristian Ghinea a trimis la Bruxelles o primă variantă a PNRR care prevedea fonduri de 40 de miliarde de euro, deși CE nu prevăzuse pentru România decât 14 miliarde de euro granturi și o sumă totală de 29 de miliarde, diferența de la 14 la 29 fiind reprezentată de împrumuturi. Ghinea, care nu a înțeles niciodată cu adevărat cum funcționează instituțiile europene, deși a fost pseudo-expert în nenumărate proiecte finanțate de UE și a ajuns chiar parlamentar european, în 2019, a crezut că PNRR-ul e un soi de negociere liberă, în care noi cerem, ei mai taie, noi mai plângem că avem mulți copilași de hrănit și până la urmă o dăm la pace cumva. N-a fost să fie, așa că prima propunere Ghinea-Cîțu a PNRR s-a întors de la Bruxelles sub formă de vraf de bullshit trântit în scăfârlie. După ce comisia le-a explicat clar să-și bage mințile-n cap, Ghinea și Cîțu s-au apucat din nou de treabă și au scris a treia variantă a Planului, în care au înghesuit o grămadă de angajamente pe care UE nu le ceruse, dar le-a acceptat și le-a transformat în condiții pentru plata tranșelor aferente PNRR. Mai mult, Comisia i-a recomandat lui Ghinea ca România să se limiteze a cere doar cele 14 miliarde de euro aferente granturilor și să nu mai ceară și împrumuturi, că oricum nu poate realiza toate proiectele propuse. Ghinea s-a ținut tare și a decis, fără consultarea nici măcar a întregului mediu politic, să acceseze și 15 miliarde de euro împrumuturi.
Au trecut, așadar, trei ani de la lansarea ideii de PNRR și doi ani de când România a trimis la UE propunerea sa aproape finală, negociată ulterior la sânge.
Până acum nu au început lucrările pentru nici unul dintre proiectele majore presupus a fi realizate prin finanțare din PNRR, în condițiile în care termenul de finalizare a acestor proiecte este 2026. În cele mai multe cazuri nici măcar nu s-au semnat contractele de finanțare, nu s-au făcut nici studiile de fezabilitate necesare, nici proiectele pe hârtie, nimica-nimicuța. Vorbim aici și despre spitale, o bucată mare de autostradă, proiectul metroului din Cluj și extinderea metroului bucureștean, construirea sau reabilitarea de școli și grădinițe ș.a.m.d., ș.a.m.d. Este practic imposibil ca vreunul dintre proiectele majore asumate prin PNRR să fie finalizat până în 2026, situație în care România va fi obligată să returneze banii din granturi și chiar să returneze anticipat împrumuturile contractate prin PNRR. Nu mai este mult până în 2026, anul în care vom descoperi că avem de dat înapoi 29 de miliarde de euro din care nu am făcut, în realitate, nimic. (Catavencii.ro)
