Un inginer de la Apele Romane a dezvaluit pentru Recorder informatii despre politizarea institutiei. Acesta atrage atentia asupra faptului ca deprofesionalizarea angajatilor de la Apele Romane, multi dintre ei adusi pe pile, va fi platita cu vieti omenesti.
O tanara chelnerita din Iasi ar fi fost angajata pe postul de inginer la unul dintre departamentele-cheie de la Apele Romane, care se ocupa de apararea impotriva inundatiilor. Este vorba despre Simona Iancu. Tanara nu are nicio calificare pentru noul ei loc de munca si nu cunoaste notiuni elementare, asa cum se poate vedea in ancheta realizata de Recorder.
Asta desi, scriu cei de la Recorder, ABA Prut-Barlad are in subordine mai multe judete din Moldova, afectate periodic de inundatii.
Seful institutiei si cel care a adus-o pe tanara chelnerita, Petru Avram, este vicepresedinte PNL Iasi si director la Administratia Bazinala de Apa (ABA) Prut-Barlad. Conform sursei citate, el se recomanda subordonatilor ca “un animal politic care va ajunge cel putin ministru” si le cere specialistilor din institutie sa accepte angajati care nu stiu nici macar in ce se masoara debitul unui rau.
Insa acesta nu este singurul caz in institutia a fost politizata de sefi. Recent, fostul director al Serviciului de Gospodarire a Apelor (SGA) Mures, care reclama ca a fost fortat sa isi dea demisia din functia pe care o castigase prin concurs, pentru a face loc unui membru PNL fara nicio pregatire in domeniu, a fost detasat sa lucreze la 200 de km de casa.
Dupa emiterea deciziei de detasare, Ovidiu Ianculescu, al carui caz a devenit cunoscut tot in urma unui reportaj Recorder, a cerut, printr-o ordonanta presedintiala, suspendarea ordinului de detasare pana la finalizarea procesului de fond pe care l-a deschis pentru a contesta detasarea. (sursa)