Creștinii sărbătoresc, astăzi, 25 martie, Buna Vestire sau Blagoveștenia. Sărbătoarea pică în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre ocaziile pentru care Biserica dă dezlegare la pește tuturor celor care postesc. În această zi, sfântă Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că îl va naște pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Temeiul sărbătorii de Buna Vestire îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis:
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Buna Vestire este exact cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului Iisus
Buna Vestire sau Blagoveștenia este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni. În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe fiul său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil.
Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de biserica Bunavestire din Nazaret, un lăcaş de cult catolic modern, construit pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. Aici se află o grotă ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor. (sursa)