Vîrban Robert: La aproape un an de când lucrările la lotul Biharia – Chirbiș, parte a Autostrăzii Transilvania, ar fi trebuit să înceapă, pe șantier este liniște, și va tot fi, din păcate. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat pentru Mainnews.ro că, în cadrul CNAIR, a fost luată decizia rezilierii contractului cu firma Trameco.

Povestea lotului Biharia-Chiribiș începe în anul 2004, odată cu încheierea contractului de către Guvernul Adrian Năstase cu firma americană Bechtel. Lucrările avansează extrem de lent, principalele probleme fiind legate de lipsa finanțării, slaba mobilizare a constructorului, dar mai ales clauzele din contract, extrem de păguboase pentru statul român. Nouă ani mai târziu, autoritățile române decis să rezilieze contractul cu firma americană, la stadiul de puțin peste 50%.

În mai 2015, s-a semnat un alt contract, cu spaniolii de la Corsan, însă un an mai târziu se reziliază înțelegerea, fără ca avansul lucrărilor să se schimbe.

Rezilierea, unica soluție

Pe 12 iunie 2020, compania de drumuri a semnat cel de-al treilea contract pentru construirea lotului Biharia-Chiribiș, cu firma românească Trameco, deținută de controversatul om de afaceri Beniamin Rus, pentru suma de 326 milioane lei fără TVA. Pe 14 septembrie 2020 se emite ordinul de începere a activității de proiectare, termenul fiind de 6 luni. Practic, proiectul tehnic ar fi trebui depus și aprobat până pe 16 martie 2021. Acesta lucru nu s-a întâmplat pentru că, între timp, cei din conducerea Trameco și-au dat seama că valoarea pe care s-a semnat este insuficientă pentru a acoperi costul  lucrărilor. Firma orădeană a livrat un proiect tehnic ce cuprinde mai multe lucrări suplimentare, costul total fiind astfel cu circa 50%. Nimeni de la CNAIR nu a vrut să semneze pentru proiectul tehnic, în condițiile în care cadrul legal nu permite majorări de costuri atât de mari, chiar dacă acestea ar fi fost justificate.

În acest moment, conform informațiilor Mainnews.ro, se iau în calcul două scenarii. În primul, contractul va fi reziliat amiabil. În cea de-a doua variantă este vorba despre rezilierea unilaterală de către CNAIR, caz în care Trameco va primi certificat negativ, astfel că nu va mai putea participa la licitații publice timp de 3 ani. În orice caz, sursele din cadrul ministerului ne-au declarat că înțelegerea va fi reziliată în cursul lunii ianuarie.

Lotul Biharia-Chiribiș

Constructor nou: Asocierea Trameco – Vahostav – Drumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings

Valoarea contractului: 326,5 milioane lei fără TVA (reprezentând 66.43% din estimarea CNAIR de 491,4 milioane lei)

Data semnării noului contract: 12.06.2020

Durata: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor

Garanție: 10 ani

Data emiterii ordinului de începere a etapei de proiectare: 14.09.2020. (sursa)

Articolul precedentDon’t look up! Dealul neputinței noastre
Articolul următorMinisterul Transporturilor face un nou drum între Oradea și Sânmartin. Se pot depune observații până în 10 ianuarie