Comisia Europeană propune noi măsuri pentru călătoriile în UE, dar nu este de acord cu propunerea cancelarului german, Angela Merkel, de a le interzice. Executivul european precizează că “este necesar să se descurajeze puternic călătoriile neesențiale dar, totodată, să se evite închiderea frontierelor sau interdicțiile generale de călătorie și să se garanteze funcționarea neîntreruptă a pieței unice și a lanțurilor de aprovizionare”, potrivit unui comunicat de presă.

“Ieri, 25 ianuarie, Comisia a propus o actualizare a Recomandării Consiliului din octombrie anul trecut de coordonare a măsurilor care afectează libera circulație în Uniunea Europeană. Această actualizare face parte din eforturile permanente ale Comisiei de a asigura îmbunătățirea coordonării și a comunicării măsurilor legate de călătorii la nivelul UE.

Având în vedere noile variante ale coronavirusului și numărul mare de noi infectări în multe state membre, este necesar să se descurajeze puternic călătoriile neesențiale și, totodată, să se evite închiderea frontierelor sau interdicțiile generale de călătorie și să se garanteze funcționarea neîntreruptă a pieței unice și a lanțurilor de aprovizionare. Prin urmare, sunt necesare acțiuni specifice suplimentare care să asigure o abordare coordonată a măsurilor de restricționare a liberei circulații în interiorul UE”, arată comunicatul.

Comisia propune o coordonare suplimentară în două domenii în care statele membre au convenit deja să colaboreze:

  • o actualizare a codului de culori convenit pentru marcarea zonelor de risc;
  • măsuri mai stricte aplicate călătorilor din zone cu risc mai ridicat.

O actualizare a codului de culori comun

Pe lângă culorile existente – verde, portocaliu, roșu și gri – Comisia propune adăugarea culorii „roșu închis” pentru a indica zonele în care virusul circulă la un nivel foarte ridicat. Această culoare s-ar aplica unei zone în care rata de notificare pe o perioadă de 14 zile este mai mare de 500 la 100 000 de locuitori.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) va continua să publice versiuni actualizate ale hărții pe baza datelor furnizate de statele membre.

Măsuri mai stricte aplicate călătorilor din zone cu risc mai ridicat

În conformitate cu Comunicarea Comisiei din 19 ianuarie, care stabilește acțiunile necesare pentru evitarea unui al treilea val, Comisia propune ca toate călătoriile neesențiale să fie puternic descurajate până când situația epidemiologică se va îmbunătăți considerabil. Acest lucru se aplică în special călătoriilor înspre și dinspre zonele „roșu închis”. În acest sens, statele membre ar trebui să asigure consecvența cu măsurile pe care le aplică pentru călătoriile pe teritoriul lor.

Statele membre ar trebui să le solicite călătorilor care vin dintr-o zonă „roșu-închis”:

  • să facă un test înainte de sosire;
  • ȘI să se supună carantinei recomandate de Comitetul pentru securitate sanitară și practicate în prezent de mai multe state membre.

“Întrucât capacitatea de testare a crescut, statele membre ar putea recurge mai frecvent la testele efectuate înaintea unei călătorii și pentru zonele care în prezent sunt clasificate drept «portocalii», «roșii» sau «gri». În schimb, persoanelor care se întorc în statul membru de reședință ar trebui să li se permită să facă un test după sosire.

Având în vedere riscurile legate de numărul foarte mare de noi infectări, Comisia recomandă, pe baza orientărilor ECDC, ca statele membre să se pună de acord să adopte, să mențină sau să înăsprească măsurile nefarmaceutice, cum ar fi recomandările de a rămâne acasă și închiderea temporară a anumitor activități comerciale, în special în zonele «roșu închis», să consolideze testarea și depistarea și să intensifice supravegherea și secvențierea cazurilor de COVID-19 pentru a colecta informații cu privire la răspândirea noilor variante mai contagioase ale coronavirusului.

Persoanele care locuiesc în regiuni de frontieră ar trebui să fie exceptate de la unele restricții de călătorie. Cei care sunt nevoiți să treacă frecvent frontiera, de exemplu din motive familiale sau profesionale, nu ar trebui să fie obligați să se supună carantinei, iar frecvența impusă a testelor ar trebui să fie proporțională. În cazul în care situația epidemiologică de o parte și de alta a frontierei este similară, nu ar trebui impusă nicio cerință de testare.

Statele membre ar trebui, de asemenea, să încerce să evite perturbarea călătoriilor esențiale, în special prin menținerea fluxurilor de transport în conformitate cu sistemul „culoarelor verzi” și prin evitarea perturbărilor lanțului de aprovizionare. Având în vedere riscul sporit, călătorii esențiali – cum ar fi personalul medical sau persoanele care călătoresc din motive familiale sau profesionale imperative – care se întorc din zone «roșu închis» ar trebui, de asemenea, să se supună testării și carantinei, cu condiția ca acest lucru să nu aibă un impact disproporționat asupra exercitării funcției sau nevoilor lor esențiale.

Lucrătorii din sectorul transporturilor, a căror expunere la populația generală în timpul călătoriei este în general limitată, nu ar trebui să aibă obligația de a sta în carantină și, în principiu, ar trebui să fie exonerați de obligația de a face un test pentru a putea călători. Aceleași exonerări ar trebui să se aplice și călătorilor esențiali aflați în tranzit.

Pe lângă actualizările propuse astăzi de Comisie cu privire la călătoriile în interiorul UE, Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere de actualizare a Recomandării Consiliului privind călătoriile în UE din țări din afara UE”, conform sursei citate. (digi24.ro)

Articolul precedentSuedia suspendă plăţile către Pfizer pentru vaccinul anti-COVID-19
Articolul următorEmmanuel Macron, la Davos: Capitalismul și-a dovedit succesul, dar s-au creat și inegalități sociale