♦ Printre beneficiarii celor mai valoroase proiecte se numără Compania Naţională de Căi Ferate (CFR), Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, Politehnica Bucureşti şi administraţii locale precum cea din Râmnicu Vâlcea ♦ „În opinia mea, în perioada 2024-2030 vor fi proiecte publice de cel puţin 120 mld. euro şi private posibil de 50-60 mld. euro“, spune Daniel Piţurlea, proprietarul companiei de construcţii Concelex.
Alina-Elena Vasiliu: Contracte publice în valoare de peste 10 mld. euro se află în licitaţie publică pe platforma SEAP – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi îşi caută executanţii, devenind mană cerească în principal pentru companiile de construcţii, care pot pune mâna astfel pe lucrări importante, valoroase, ce le pot asigura veniturile pentru anii următori.
„Aceste proiecte sunt în licitare acum, în această perioadă. Pe lângă ele, mai sunt unele în execuţie, care s-au licitat în urmă cu un an, doi, trei, dar şi altele care acum se pregătesc pentru a fi publicate în SEAP sau altele care încă sunt în studii de fezabilitate. Multe altele încă nici nu au fost abordate. În opinia mea, în perioada 2024-2030 vor fi proiecte publice de cel puţin 120 de miliarde de euro şi private posibil de 50-60 de miliarde de euro“, spune Daniel Piţurlea, proprietarul companiei de construcţii Concelex.
Infrastructură, spitale, clădiri pentru instituţii publice de învăţământ, dotarea cu energie termică a oraşelor sunt numai câteva dintre cele mai mari douăzeci de contracte de achiziţii publice aflate în acest moment în stadiul de licitaţie pe platforma SEAP – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. În total, este vorba despre circa 650 de proiecte publicate în SEAP de la începutul anului până acum, proiecte a căror valoare cumulată ajunge la 67,6 miliarde de lei (peste 13 mld. euro).
„Piaţa construcţiilor este una dinamică în ultimii ani, fapt care se datorează implementării programelor europene pentru dezvoltarea infrastructurii critice. Valoarea pieţei este estimată în prezent la 11 miliarde de euro, iar potenţialul acesteia poate fi cuantificat prin faptul că valoarea totală a proiectelor în execuţie şi planificate până în anul 2036 este de 20 de miliarde de euro.“ (ZF.ro)