Peisajele pitorești, bisericile fortificate, casele săsești tradiționale și traseele turistice din Colinele Transilvaniei au adus zonei certificarea de destinație ecoturistică.
Recunoașterea este dată de Ministerul Turismului, şi numără 44 de comune aflate în arii protejate naturale, din județele Brașov, Sibiu și Mureș. Tot aici, turiştii găsesc mâncare specifică, gătită de localnici din produse locale.
Demersurile pentru declararea Colinelor Transilvaniei drept destinație ecoturistică au început acum 11 ani. Zona cuprinde 260.000 de hectare de arii naturale protejate între râurile Târnava Mare, Olt și bazinul Hârtibaciu
Satul Alma Vii se află în acest teritoriu. Turiștii sunt atrași aici de biserica fortificată, de casele rânduite pe ulițele curate și de gazdele care îi primesc cu bucate trudite cu mult drag.
Turismul pe care îl practică localnicii atrage de la an la an tot mai mulți străini care caută relaxarea în satele noastre.
După o masă bogată, satul îi îmbie pe turiști la plimbări lungi. Colinele Transilvaniei adună peste 600 de kilometri de trasee turistice marcate.
Cristina Pădurean, WWF România: „Numărul de turiști în ultimii ani a crescut de până la patru ori. Ajung turiștii să înnopteze peste trei nopți”.
Colinele Transilvaniei, după Țara Hațegului-Retezat, Țara Dornelor și Eco-Maramureș
Colinele Transilvaniei reprezintă a patra destinație ecoturistică certificată, după Țara Hațegului-Retezat, Țara Dornelor și Eco-Maramureș.
Ca să poată fi certificată, o destinație de ecoturism trebuie să includă o arie naturală protejată, un număr minim de afaceri locale sustenabile și un plan de dezvoltare în care natura și cultura locală să fie elementele-cheie.
Andrei Blumer, Asociația de Ecoturism din România: „Din punct de vedere al recunoașterii oficiale suntem unicat pe piața europeană, bineînțeles că sunt destinații cu specific de ecoturism în Europa. Există Federația Parcurilor Europene care are un sistem foarte bine pus la punct de vedere al parteneriatului între administratorul de arie protejată și serviciile locale din turism foarte activ în Spania, Italia, Franța”.
La poalele Alpilor austrieci se desfășoară un mozaic de pajiști și mlaștini sărate înconjurate cu stuf în care își au cuibul sute de specii de viețuitoare.
Profitând de habitatul unic cu plaje și podgorii idilice din jurul lacului Neusidlersee, austriecii au declarat zona parc național și au dezvoltat infrastructura de surfing și sailing. Au amenajat 1.000 de kilometri de trasee pentru bicicletă, iar turiștii sunt cazați în ferme de vacanță unde gazdele le pregătesc mâncare tradițională.
Alte destinații ecoturistice sunt Parcul Natural Adamello Brenta din nordul Italiei sau Parcul Național Coto Donana din Spania.
Sursa: StirilePROTV