Consiliul Județean al Elevilor Bihor solicită respect pentru elevii gojdiști!

Printr-un Comunicat de Presă transmis la redacție, Consiliul Județean al Elevilor Bihor, unica structură de reprezentare a celor peste 95.000 de elevi bihoreni, face apel la autoritățile locale să se sesizeze cu privire la acțiunile inspectorului general Virgil Blage, prin care defăimează elevii gojdiști ai Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.

”Cunoscuta situație de la momentul actual, cea în care directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu” a fost demis din funcție de către Inspectorul general pe motiv că orele de 40 minute și pauzele de 5 minute sunt prea scurte, în condițiile în care o bună parte din liceele bihorene funcționează după un orar aproape identic, a condus la jignirea elevilor instituției de învățământ chiar de către cel de la care așteptăm să vină în ajutorul elevilor și să ne asculte vocea și doleanțele.

Colegii noștri din C.N. „Emanuil Gojdu”, au fost numiți „pușcăriași”, „ținuți după sistemul
Orwell”. Și totuși, tot dânsul a prezentat faptul că „elevii de la Gojdu sunt la terase la ora 12”.
La pușcărie sau la terase până la urmă?

Toate afirmațiile referitoare la condițiile din liceu, făcute de către domnul inspector general Virgil Blage au fost contrazise de către elevii gojdiști, care au pornit vineri, 21.05.2021, un întreg protest în online, postând sute de mesaje pe paginile de socializare prin care se simt atacați și înjosiți de jignirile aduse, dar și arată susținere față de directorul demis.
La puțin timp după, colegii noștri gojdiști au fost numiți „elevi cu Sindromul Stockholm” de către un redactor al publicației Bihoreanul.

Ne arătăm pe deplin nemulțumiți de atacurile aduse către elevi, atât din partea inspectorului general al ISJ BH, dar și din partea presei, motiv pentru care solicităm ca autoritățile locale să se sesizeze în vederea rezolvării acestei situații care duce în mod cert la defăimare, înjosire, discriminare și pune elevii într-o situație care nu ar trebui permisă de un sistem de învățământ.

Iar din păcate, odată cu ațintirea unor jigniri consecutive către elevii unui liceu de prestigiu, manifestările de acest gen vor continua către restul elevilor bihoreni pentru care milităm. Acest lucru este evidențiat de modul în care elevii din alte licee din Bihor susțin public elevii gojdiști și se alătură protestelor, ieșind în evidență solidaritatea reciprocă dintre elevii bihoreni, lucru pe care inspectorul general nu îl vede tocmai primitor.

Cât despre demiterea domnului director Nicoara, solicităm ca vocea, părerea și viziunea elevilor să fie ascultate în momente critice, pentru că dincolo de deciziile luate de conducerea școlii, stau la bază rezultatele, dorințele și modul în care elevii își petrec orele de curs.”

Comunicat transmis de Biroul Executiv al Consiliul Județean al Elevilor Bihor

Articolul precedentAngajamentele PNL+USR la Bruxelles: Vârsta de pensionare schimbată, pensiile nu cresc, stagiul de cotizare va fi modificat, posibilitatea pensionării anticipate va fi eliminată
Articolul următorNATO reacţionează în scandalul avionului deturnat în Belarus de preşedintele Lukaşenko. Jens Stoltenberg cere anchetă internaţională