Dan Vîlceanu este, de ani de zile, un vajnic PNL-ist, trimis de partid pe la televiziuni ca să repete papagalicește punctajele zilei și să se ia de gât cu Ciuma Roșie. Mai cu fereală, uneori, că nu prea poți să-ți înfigi colții în beregată și să sugi sânge de acolo de unde ai supt bunăstare și grămezi de bani, dar, orișicum.

Datorită calităților sale deosebite, dar mai ales datorită faptului că este bun amic, de ceva vreme, cu Florin Cîțu, Dan Vîlceanu este, astăzi, propunerea premierului pentru funcția de ministru de Finanțe. Dar, până să ajungă aici, Vîlceanu a fost atât de departe de PNL pe cât puteau să fie pesediștii, pe vremuri.

Fiul subprefectului PSD de Gorj din perioada guvernării Năstase (subprefect ce a și candidat pentru Camera Deputaților, din partea PSD, în 2008), Dan Vîlceanu nu putea sări prea departe de trunchi, așa că s-a înscris el însuși în PSD. A fost atât de convingător în munca sa din interiorul partidului, încât a ajuns, între 2006 și 2009, să dețină funcția de președinte al Tineretului Social Democrat Gorj. În perioada respectivă, Dan Vîlceanu fie nu era prieten cu Florin Cîțu, fie se simțea mai apropiat de colegii de partid, fiindcă se implica pe deplin în campania altui (la vremea aia) tânăr promițător, Victor Ponta, care a fost deputat de Gorj între 2004 și 2020. Ponta fost președinte al TSD la nivel național, chiar și l-ar fi dorit pe Vîlceanu drept urmaș, însă drumurile lor s-au despărțit prin 2009. După ce Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat prezidențial și a întors rezultatul alegerilor parlamentare din 2008, cu ajutorul lui Oprea și al UNPR, Vîlceanu a înțeles că firmele familiei, burdușite cu contracte cu Complexul Energetic Oltenia, erau în dificultate și a trecut cu firme și bagaje în PDL. Fiind un tânăr promițător, plin de resurse, Vîlceanu a ajuns, rapid, secretar executiv, prim-vicepreședinte și președinte al PDL Gorj. După care, ca orice PDL-ist care se respectă, Dan Vîlceanu s-a transformat în demn urmaș al Brătienilor, fiind, din 2015, președinte al PNL Gorj.

Între timp, pentru că a știut să-și aleagă cu atenție partidul, contractele firmei Trefo SRL cu Complexul Energetic Oltenia au mers mai departe. Deși spune că nu are nici o legătură cu activitatea firmei respective, pentru că este firma mamei sale și n-are el treabă, Dan Vîlceanu a fost, în diverse perioade, economist și mai apoi director economic la firma familiei. Iar apartenența la partide aflate la guvernare l-a ajutat. Numai în 2019, Trefo SRL a obținut de la Complexul Energetic Oltenia contracte de milioane de lei. La bunăstarea familiei Vîlceanu a mai contribuit, doar între 2018-2019, Romgaz, cu peste 600.000 de lei, precum și falimentara Colterm Timișoara, cu aproape trei sferturi de milion. Bine măcar că a reușit Coltermul să-și onoreze plățile către Vîlceanu, căci alți furnizori au fost mai puțini norocoși, noul primar al Timișoarei având mari probleme cu finanțele companiei care ar trebui să dea apă caldă și căldură întregului oraș.

Acum, ajuns la deplină maturitate politică, Dan Vîlceanu își vede răsplătite eforturile, fiind favoritul lui Cîțu pentru Ministerul Finanțelor. În definitiv, ce mare șmecherie e să fii ministru de Finanțe? Dacă a putut Cîțu, ar trebui să poată oricine.

Patrick Andre De Hillerin / catavencii.ro

Articolul precedentTot mai multe internări în terapie intensivă. Gheorghiță: Anticipam creșterea. Posibil să avem 1.600 de infectări pe zi în septembrie
Articolul următor„Facturile la gaz vor fi duble față de iarna trecută”. Cei mai afectați vor fi pensionarii