Am văzut însă doar un premier laș și predispus la abuz de tip Dragnea – scrie Ioana Ene Dogioiu.
Chiar mai problematice decât întâmplarea în sine cu consiliera premierului care a redactat pe o hârtie cu antentul cancelariei premierului un punctaj de campanie sub titlul „Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL” sunt reacțiile, începând cu aceea a dlui Cîţu.
Domnia sa bâlbâie că nu înțelege care e problema, că o fi vreun exces de zel al unui funcționar, dar la el nu a ajuns nimic, nu are număr de înregistrare, nu discută decât despre documente oficiale. Nu știe, nu era în localitate, cum ar veni.
Mi-e foarte greu să cred că un consilier făcea din proprie inițiativă și ca hobby un document ca acela ajuns la presă. Nu era o chestiune la limită, de exemplu, de armonizare a programului premierului cu acțiunile de campanie, deci care ar fi implicat într-un fel și cancelaria.
Nu, era un punctaj de comunicare electorală și încă unul urât, care făcea apel la colectarea de bârfe despre adversar pentru a fi diseminate, care împarte presa în bună și rea, unde e de mers la emisiuni și unde nu e. Un document cu hashtaguri de campanie, pe care le și regăsim, de altfel, în campania premierului. Tot tacâmul.
Mi-e foarte greu să cred că un consilier făcea din proprie inițiativă și ca hobby un document ca acela ajuns la presă. Nu era o chestiune la limită, de exemplu, de armonizare a programului premierului cu acțiunile de campanie, deci care ar fi implicat într-un fel și cancelaria.
Dar nicio literă de acolo nu avea legătură cu activitatea Guvernului.
În al doilea rând, niciun consilier, fie el cu rang de secretar de stat, nu are pe cont propriu autoritatea de a le cere miniștrilor să presteze la televizor sau filialelor să distribuie postări. Are autoritate să o facă numai prin autoritatea premierului, deci doar atunci când transmite explicit mesajul premierului.
Dl Cîţu spune că nu știe. Dar după ce a aflat, ce a făcut concret? A demis consiliera cu pricina? În mod evident, nu, deci și-a asumat pe deplin acțiunea acesteia.
Și nu s-a arătat nici deranjat de conținutul documentului. Spune că ar fi o fițuică. Adică dl Cîţu acceptă fițuici cu antentul cancelariei sale? Acesta e nivelul?
Dl Cîţu spune că documentul nu e oficial, nu are număr de înregistrare. Așa este. Nici nu avea cum să aibă. Dar asta e complet irelevant.
Relevant este că un angajat al Guvernului, plătit din bani publici pentru comunicarea Guvernului, folosește timpul pentru care e plătit din bani publici, computerul plătit din bani publici pentru o comunicare privată, a unui candidat la o funcție într-un partid.
Liviu Drangea a făcut pușcărie pentru că două doamne plătite de stat, într-o instituție de stat, pentru a se ocupa de copiii orfani munceau pentru PSD.
Cele două situații sunt identice: salariați pe bani publici în instituții publice fac activități pentru interese private. Și dl Dragnea a spus că nu știa. Instanța i-a zis: nu aveai cum să nu știi.
Mai mult, documentul cere și altor salariați pe bani publici să presteze activități private, adică miniștrii să se ducă în emisiuni și să ridice osanale premierului din calitatea pentru care sunt plătiți din bani publici.
Folosirea antetului pentru comunicarea de campanie este tot un abuz, pentru că îl întărește cu autoritatea instituției, ceea ce cred că dna consilier a și urmărit. Mi-e greu să cred că nu putea întocmi documentul și fără antent.
Reacția dlui Cîţu în fața acestor fapte arată o mentalitate foarte periculoasă. Una din care se hrănesc apoi toate abuzurile.
Nu e doar o gafă, o eroare. Ar fi fost dacă dl Cîţu reacționa corect, o asuma bărbătește, prezenta scuze sau, dacă într-adevăr nu știa (ceea ce nu cred), își concedia consiliera. Am văzut însă doar un premier laș și predispus la abuz de tip Dragnea.
Cât despre public, remarc din nou că pentru destui apărători ai statului de drept, rule of law a insemnat doar “Dragnea la pușcărie”. După ce asta s-a întâmplat, s-a terminat și cu statul de drept, chiar și atunci când fapta este identică. (sursa)