Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and on)” a câștigat selecția națională Eurovision 2023. Piesa a fost cea mai votată de public – singurul criteriu de departajare – dintre cele 12 cântece intrate în finala națională. Competiţia internaţională Eurovision 2023 va avea loc la Liverpool – semifinalele şi marea finală vor avea loc în zilele de 9 şi 11 mai, respectiv 13 mai 2023.

În total la selecția națională din 11 februarie 2023 au fost exprimate telefonic și online peste 36.500 de voturi.

Votul publicului a fost singurul criteriu de departajare din acest an de la selecția națională, nefiind implicat și un juriu specializat care să ofere puncte pieselor înscrise în finală.

Theodor Andrei, „D.G.T. (Off and on)” reprezintă România la Eurovision 2023

Top cinci piese care au strâns cele mai multe voturi de la public:

1. Theodor Andrei, “D.G.T. (Off and on)”

2. Andreea D Folclor Orchestra, “Periniţa mea”

3. Andrei Duțu, “Statues”

4. Aledaida, “Bla Bla Bla”

5. Amia,”Puppet”

Lista celor 12 piese intrate în finală o puteți vedea aici, inclusiv videoclipurile lor.

Finala Eurovision 2023, la Liverpool

Finala Selecţiei Naţionale a Eurovizion Song Contest 2023 va fi transmisă în direct şi în exclusivitate pe canalele TVR 1, TVR Internațional, pe platforma TVR+ şi pe conturile din rețelele de socializare ale TVR, sâmbătă, 11 februarie 2023, de la ora 21.00.

Competiţia internaţională Eurovision 2023 de la Liverpool, respectiv semifinalele şi marea finală, vor avea loc în zilele de 9 şi 11 mai, respectiv 13 mai 2023.

Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) va avea loc în Marea Britanie, care va organiza concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări. Evenimentul se va desfăşura la Liverpool Arena şi va avea două semifinale şi finala mare, transmise în direct la TVR. (sursa)

Articolul precedentAtenție AirBolojan! ANAF scoate la vânzare OPT avioane. Unul dintre ele chiar zboară!…
Articolul următorȘtii care e distanța de siguranță față de mașina din fața ta? Titi Aur îți explică regula celor 2 secunde pentru evitarea accidentului (VIDEO)