Dacă în pandemie piața chiriilor a fost în cădere liberă, în ultimele luni cererea a ajuns la nivelul anului 2019. Unul dintre motive îl reprezintă prețurile astronomice ale caselor scoase la vânzare. În acest context, inclusiv dezvoltatorii încep să ridice imobile doar pentru închiriere, arată Știrile Pro TV.
În România sunt cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană, conform Eurostat. Însă, cum în ultima perioadă prețurile apartamentelor au început să crească, mulți au început să se orienteze spre chirii. Cererea este cu 20 la sută mai mare ca în septembrie, anul trecut. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în București și Cluj.
Diferența dintre rată și chirie este mai mare, în condițiile în care prețurile caselor scoase la vânzare este tot mai mare, dar și a condiționării mai aspre la creditare. Așa că cererea pentru chirii este în creștere.
Cei mai mulți chiriași sunt de obicei tineri de până în 35 de ani, cu venituri mici sau medii. În acest an vor plăti cu 5-10% mai mult decât în anii trecuți, estimează specialiștii imobiliari.
„Există cerere, este din ce în ce mai mare, cu precădere pentru persoanele sau pentru familiile cu cel puțin doi membri, astfel apartamentele cu două camere sunt mult mai cerute astăzi față de așa obișnuitele de până acum garsoniere”, a explicat un broker imobiliar.
Diferența față de perioada dinainte de pandemie este că acum chiriașii cer o cameră în plus. O nișă speculată și de dezvoltatorii imobiliari care preferă să construiască pentru a închiria, nu pentru a vinde. Până acum, erau mici investitori care cumpărau câteva apartamente, dar acum vorbim de mari jucători de pe piață.
În prezent, în București, o garsonieră se închiriază, într-o zonă bună, dar nu centrală, cu 3-4 sute de euro, iar un apartament cu două camere 350-500 sute de euro. În Cluj, vorbim la o camera de 250-300 sute de euro, iar la două de 300 – 450 de euro. (sursa)