Cu acest titlu, un bihorean a postat pe YouTube o filmare din dronă în care se vede traseul aproximativ al străzii, denumită bombastic centură, la fel ca și strada din Oradea, denumită drum expres… La secunda 8 se poate vedea organizarea de șantier a firmei constructoare.
Deși este, teoretic, în faza de proiectare, se pare că execuția a început deja. Fără autorizație, dar nu ne împiedicăm de amănunte neînsemnate – scrie un locuitor din Aleșd, pe Facebook.
Presa centrală a relatat recent despre decizia Curții de Apel Oradea, care a suspendat vineri, 10 iunie, două hotărâri ale Consiliului Județean Bihor, condus de penelistul Ilie Bolojan, prin care s-a stabilit traseul așa-zisei „Variante de ocolire Aleșd”. În realitate, spun ziariștii, este vorba despre o „centură” proiectată prin mijlocul unui cartier rezidențial din orașul Aleșd, pentru mutarea traficului greu de pe DN1/E60.
Povestea durează de peste un an și, în ciuda protestelor aleșdenilor afectați, fostul lor concitadin Ilie Bolojan, ajuns președinte al Consiliului Județean Bihor, insistă că varianta centurii printre case este mai ieftină decât o variantă anterioară, care ar fi ocolit cu adevărat orașul. Încălcarea flagrantă a prevederilor legale prin noul proiect a determinat Curtea de Apel Oradea să suspende executarea hotărârii de stabilire a traseului, până la judecarea definitivă pe fond a cauzei.