ZF.ro: Un număr de 51.435 de persoane fizice aveau la finalul lunii septembrie 2021 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 55,4 mld. lei (circa 11,3 mld. euro), potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

Comparativ cu situaţia de la final de septembrie 2020 se observă că valoarea sumelor economisite peste plafonul de 100.000 de euro s-a majorat cu 8,2 mld. lei (1,7 mld. euro), respectiv cu 17,4%, iar numărul persoanelor fizice cu depozite peste acest prag a crescut cu 6.581. În cei doi ani de pandemie, 2020  şi 2021, numărul românilor bogaţi, cu depozite peste 100.000 de euro, a crescut cu 11.555, iar valoarea depozitelor de acest tip a crescut cu 12,9 mld. lei (2,6 mld. euro), respectiv cu 30%, comparativ cu nivelul de la finalul lui 2019.

Depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita a 100.000 de euro.

Numărul deponenţilor se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare bancă, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituţii de credit este luată în evidenţă de mai multe ori. (Claudia Medrega)

Articolul precedentDe la cititori: Domnul Mălan a fost scutit de Primărie de la plata parcării scumpe impuse celorlalți orădeni?
Articolul următorMarcel Ciolacu, în carantină după ce a fost contact direct al unui caz Omicron