Dacă ți-au scăzut veniturile din cauza pandemiei, poți lua o pauză de la plata creditelor. Care sunt condițiile și cu cât va crește rata ulterior, pentru acoperirea dobânzilor din perioada de suspendare.
Anul trecut, 330.000 de români au cerut băncilor amânarea ratelor cu până la nouă luni. Cei care n-au făcut-o sau care n-au „consumat” întreaga perioadă pot cere amânări și anul acesta.
Guvernul a publicat ieri hotărârea care conține normele de aplicare ale OUG 227/2020. Iată care sunt prevederile relevante pentru persoane fizice.
Cine beneficiază
Pot cere suspendarea ratelor persoanele ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemia de Covid-19, astfel încât au ajuns să nu își mai poată plăti ratele.
De asemenea, pentru a se califica, împrumutatul nu trebuie să aibă întârzieri la plată sau creditul să-i fi fost declarat scadent anticipat.
Durata maximă de suspendare a ratelor este de nouă luni, aceasta incluzând însă eventuala perioadă de suspendare de anul trecut.
Astfel, doar cei care nu au apelat anul trecut la această facilitate pot cere suspendarea pentru întreaga perioadă, în vreme ce persoanele care au beneficiat deja pot solicita suspendarea doar pentru diferența până la nouă luni.
Perioada se adaugă la finalul graficului de rambursare, astfel că, de exemplu, un credit care urma să fie achitat integral până în ianuarie 2022 se prelungește până în octombrie 2022.
De asemenea, creditele trebuie să fi fost acordate până cel târziu la data de 30 martie 2020, iar scadența finală trebuie să fie ulterioară datei solicitării.
Citeşte întreaga ştire: Ce trebuie să știi despre amânarea ratelor la bancă. Atenție la dobânda pentru perioada de suspendare!