Trebuie să lansăm nu Start Up Nation pentru pomanageala pe care a gîndi-o PSD. Trebuie să lansăm Start UP Nation în domeniu IT, al cercetării, în domeniul studenţilor şi în domeniile care pot să ne aducă cu adevărat ridicarea economiei româneşti – a spus astăzi premierul Ludovic Orban cu ocazia ședinței Consiliului Național PNL, care a avut loc la București.
Din păcate primul ministru nu a explicat ce înseamnă domeniul studenților (sic!), nici care pot fi domeniile ce pot să ne aducă cu adevărat ridicarea economiei românești, sau pe ce bază vor fi determinate acestea, sau când și de cine și dacă, o dată stabilite, există și antreprenori dornici și piață de desfacere sau forță de muncă pentru ele, sau dacă băncile participante în program sunt interesate să le crediteze!
Așadar, premierul consideră programul care a sprijinit deja anual mii de români din țară și din străinătate să își dezvolte ideile de afaceri ca fiind pomanageală!… În același timp, guvernul a înjumătățit bugetul acestui program astfel încât aproximativ jumătate din numărul firmelor eligibile în ultimii doi ani, 5.000 față de 10.000, vor putea accesa acești bani – până la 200.000 de lei, din care o bună parte o reprezintă finanțarea nerambursabilă primită de proiectele câștigătoare. De asemenea, românii care se întorc din străinătate cu proiecte de afaceri vor primi punctaj mai mare decât antreprenorii care locuiesc deja în România. Finanțările vor fi condiționate și de urmarea, de către beneficiarii potențiali, a unor cursuri de antreprenoriat, condiție deja existentă și în anii trecuți, chiar dacă nu a fost aplicată unitar de la o regiune la alta. De asemenea, PNL se gândește și la schimbarea numelui acestui program.
Referitor la pomanagiii menționați de Ludovic Orban, la prima ediţie programului, în 2018 au fost 19.200 de români pomanagii cu idei de afaceri, iar în ediţia de anul trecut au fost 33.514 de români pomanagii care doreau să creeze firme și să angajeze oameni.