Patrick Andre De Hillerin: Planul Național de Redresare și Reziliență, poreclit și PNRR, începe ușor-ușor să aibă soarta nefericită a oricărui proiect făcut de români lăudăroși pentru a fi eșuat de către alți români, de obicei plângăcioși. Ca să vedem cum am ajuns aici, să facem o recapitulare a istoricului acestui măreț plan.
În 2020, când se spera că pandemia este pe cale de a se termina, Uniunea Europeană a anunțat înființarea Facilității pentru Redresare și Reziliență, un plan al UE pentru a ajuta țările membre să-și revină după un an foarte greu și să-și relanseze economiile. Primele informații publice despre această facilitate, care trebuia votată în Parlamentul European, menționau doar existența a două tipuri de bani pe care îi vor primi țările membre (granturi / fonduri nerambursabile, și împrumuturi) și niște plafoane maxime, nu foarte bine definite. Din negocierile preliminare, președintele Klaus Iohannis a înțeles că României îi vor reveni 33,009 miliarde de euro (prețuri curente la momentul 2020), respectiv 30,44 miliarde de euro la prețuri 2018.
Pe 21 noiembrie 2020, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Klaus Iohannis și Ludovic Orban, aflați în sala de evenimente a unui hotel bucureștean, înconjurați de aproximativ 30 de membri ai PNL, au lansat, într-o atmosferă sobră și întunecată, Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Planul era, de fapt, o listă de promisiuni electorale ale PNL, care încă mai spera să câștige alegerile parlamentare de pe 6 decembrie. Tot proiectul era scris la modul general, fără obiective clare, fără a se indica decât în linii foarte mari pentru ce vor fi folosiți banii de la Uniunea Europeană, și conținea încercări puerile de a răspunde cerințelor UE. De exemplu, România voia să investească cea mai mare parte a fondurilor în construcția de autostrăzi, dar, pentru a lăsa impresia că îndeplinește și cerințele „green“ ale UE, se promiteau perdele verzi pe lângă respectivele autostrăzi.
Planul lansat pe 21 noiembrie 2020 nu a fost niciodată depus în mod oficial la Comisia Europeană, ci doar a fost trimis pentru consultare. CE a parcurs însăilarea României și a trimis-o înapoi, cu mențiunea „Mai încercați!“.
PNL nu a câștigat alegerile parlamentare și, pentru a-și păstra guvernul, s-a coalizat cu USR și UDMR. Ministerul Fondurilor Europene, devenit Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a revenit USR, mai precis domnului Cristian Ghinea.
În martie 2021 fusese deja publicat regulamentul UE privind Facilitatea de Redresare și Reziliență, iar România trimitea Comisiei Europene prima variantă oficială a PNRR. Dar, deși țării noastre îi erau alocate maximum 29,2 miliarde de euro, dintre care mai mult de jumătate împrumuturi, premierul Cîțu și ministrul Ghinea au decis să trimită un PNRR care conținea proiecte în valoare de 40 de miliarde de euro. Comisia Europeană a respins din start acest al doilea PNRR.
De-abia la sfârșitul lunii mai 2021, România a trimis în mod oficial către Comisia Europeană varianta așa-zis finală a PNRR, în care granturile și împrumuturile totalizau 29,2 miliarde de euro. Nici 40 de miliarde, nici 33, nici măcar 30, ci 29,2 miliarde, dintre care fonduri nerambursabile doar 14,248 miliarde și împrumuturi de aproape 15 miliarde. Nici această a treia variantă a PNRR nu a fost acceptată ca atare de către UE. S-a renegociat, au fost cerute clarificări, iar unele capitole au fost rescrise complet (a fost cazul capitolului dedicat energiei, în care ministrul Popescu introdusese direct numele firmelor câștigătoare ale licitațiilor).
În cele din urmă, pe 28 septembrie, Comisia Europeană a aprobat cea de a patra variantă a PNRR.
Deși s-a lăudat că tot procesul a fost unul transparent, Cristian Ghinea nu a făcut decât să publice variantele PNRR trimise la Bruxelles de fiecare dată după trimiterea acestora. Așa se face că lucrurile prevăzute în PNRR, mai ales reformele la care se angajează România pentru a primi banii, au devenit publice de-abia după aprobarea PNRR de către CE. Fiind un plan care se întindea, de la bun început, pe o legislatură și jumătate, era de bănuit că nu va fi dus la bun sfârșit de către același guvern care l-a elaborat. Fiind, de asemeni, un plan național, nu programul unui singur partid, PNRR ar fi trebuit votat în Parlament, pentru a exista o asumare a întregii clase politice mai ales asupra reformelor din zona bugetar-fiscală. Guvernul care a elaborat PNRR nu a durat nici măcar un an, iar nemulțumirile legate de prevederile din acest proiect au și început să apară. Prima este legată de plafonul de 9,4% din PIB la care sunt plafonate cheltuielile cu pensiile. Asta pentru că majorarea pensiilor este mereu o discuție de actualitate. Pe măsură ce alte subiecte vor deveni de actualitate, politicienii vor descoperi noi și noi bariere plantate de Guvernul Cîțu prin PNRR. Unele vor putea fi depășite, cele mai multe nu, devenind o foarte bună scuză pentru neatragerea banilor și nerealizarea proiectelor. (catavencii.ro)
