Irina Chiţu, analist economic, a explicat la Antena 3 ce înseamnă fondul de siguranță și câți bani cash trebuie să ai în casă în cazul în care apar situații de urgență, neprevăzute.
”Este bine să ai atât un fond de urgență, cât și unul de siguranță. Acestea te ajută să supraviețuiești unor evenimente neprevăzute și te ajută să nu intri în panică. Te ajută să ieși dintr-o problemă într-un termen scurt. De exemplu, că ajungi la medic”, a declarat Irina Chiţu.
Aceasta a precizat că ține de fiecare persoană câți bani cash vrea să țină în casă, în funcție de cheltuielile pe care știe că le are, însă ar fi bine ca suma să fie între 1.000 – 2.000 de lei.
”Depinde de fiecare la ce cheltuieli se poate aștepta. Însă, de obicei, e bine să ai acești bani (n.r. – 1.000 – 2.000 de lei)”, a mai spus analistul economic.
”Fondul de siguranță este altceva. Este o rezervă de 3-6 salarii, care să te ajute să supraviețuiești o perioadă de timp în care ți-au scăzut veniturile, până găsești o soluție, sau ți-ai pierdut serviciul, adică să nu fii nevoit să apelezi în acea perioadă la niște soluții extreme pentru a face rost de bani pentru cheltuieli curente.
Dar acești bani (n.r. – din fondul de siguranță) trebuie să îii țin în bancă, pentru că băncile sunt în siguranță. Că îi ții în lei, că îi ții în euro, este decizia ta, e ok să îi ai în euro pentru că nu se devalorizează, pentru că la acești bani nu trebuie să apelezi decât în situații extreme.
(…) Mare grijă la datorii în această perioadă, pentru că panica te poate face să acționezi nechibzuit”, a explicat Irina Chiţu, analist economic. (sursa)