Episoadele de iarnă târzie au continuat duminică seară în mai multe zone din țară. În loc de verdeață, la munte vedem zilele acestea o mare de alb.

Stratul de zăpadă a ajuns să aibă și 10 centimetri, iar drumarii au ieșit pentru a doua noapte la rând pe mai multe șosele. În aceste condiții, șoferii sunt sfătuiți să circule prudent.

Unde nu a nins la fel de puternic, temperaturile scăzute au făcut probleme în grădinile care acum câteva zile erau în floare.

Iar vântul puternic a doborât copaci și a blocat traficul pe câteva drumuri naționale.

Drumarii au intervenit la foc continuu pe DN7A, între Voineasa și Obârșia Lotrului, unde a nins viscolit. Pe șosea s-a așternut un strat de câțiva centimetri de zăpadă, iar vântul a suflat cu putere.

A nins și în județul Argeș, pe mai multe porțiuni de drum. La munte, mercurul din termometre a indicat și -18 grade Celsius, iar stratul de zăpadă a ajuns până la 10 centimetri.

Fiindcă au trecut deja la cauciucurile de vară, șoferii au fost sfătuiți să circule prudent și să-și echipeze din nou mașinile dacă ajung pe drumurile afectate de ninsori.

Marius Rizea, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș: „Adaptați viteza la condițiile de drum, păstrați distanța între vehicule și asigurați-vă că mașina este echipată corespunzător.”

În Timiș, un episod de 30 de minute de ninsoare anunța aseară pagube mari în livezi.

Pe de altă parte, în județele Iași și Suceava, mai multe mașini au fost prinse sub copacii doborâți de vântul puternic. Traficul pe mai multe drumuri naționale a fost blocat de arborii căzuți pe șosea.

Vântul a făcut probleme și în zona Bicaz. Pe lângă copacii căzuți, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în câteva sate.

Sus, la Vârful Omu, viscolul a mușcat puternic.

Sergiu Oltean: „La vântul acesta și la temperaturi de -14 grade, temperatura resimțită poate fi chiar de -30, -35 de grade.”

La Tușnad, vremea i-a luat prin surprindere pe turiști.

Reporter: „Ai încălţăminte de schimb?”
Tânăr: „Da, am!”
Reporter: „Si de ce n-ai pus-o în picioare?”
Tânăr: „Nu m-am așteptat!”

De altfel, în foarte multe localități din țară temperaturile au scăzut brusc și cu 20 de grade, iar România s-a trezit de la o primăvară plăcută la o iarnă neprietenoasă.

Mihai Huștiu, meteorolog ANM: „Un interval cu o vreme deosebit de rece, temperaturi extrem de coborâte pentru luna aprilie, un eveniment de iarnă ce vine destul de târziu.”

Schimbarea bruscă a vremii se datorează unei mase de aer arctic care a coborât rapid din zona polului nord.

În doar 24 de ore, a traversat Oceanul Arctic, Peninsula Scandinavă și s-a oprit deasupra României, iar până joi, spun meteorologii, în țara noastră persistă frigul. Iar temperaturile ar putea ajunge pe timpul nopții chiar şi la minus 10 grade.

Și în Capitală va fi frig în continuare și la începutul săptămânii ar putea să ningă sau să cadă lapovița și, de ce nu, să se depună și un strat subțire de zăpadă. (sursa)

Articolul precedentBogdan Ivan, Ministrul Digitalizării: Vrem să venim până în septembrie cu aplicația unică a statului, prin care oamenii pot să interacționeze cu statul 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte
Articolul următorOPINII. Trăiam prea bine şi nu ştiam: Dacă modelul globalizării este acum aruncat în aer, ce model economic/politic/social/cultural îi va lua locul?