Vaccinarea contra COVID-19 a debutat, in Romania, in decembrie 2020. Pe masura ce tot mai multi oameni se vaccineaza, iar altii asteapta sa o faca, pe buzele multora a aparut o intrebare, si anume care este intervalul in care suntem protejati de virus dupa vaccinare, scrie ziare.com.

Pfizer-BioNTech si Moderna, producatorii celor doua vaccinuri aprobate in Uniunea Europeana, si care sunt folosite si in Romania, promit o perioada de protectie impotriva virusului de circa 2-3 ani.

Pe de alta parte, nu exista deocamndata studii care sa confirme credintele oficialilor celor doua firme. Raed Arafat a declarat ca, momentan, vorbim cu certitudine de o perioada de 6-8 luni, adica intervalul care a trecut de cand primii oameni care au participat la studiile clinice au fost vaccinati. Pe de alta parte, specialistii din Belgia promit un vaccin care va oferi imunitate pe viata.

Cu toate acestea, cum se calculeaza imunitatea? La aceasta intrebare raspunde Marius Geanta, presedintele Centrului pentru Inovatie in Medicina.

Marius Geanta porneste explicatia de la datele pe care le cunoastem cu certitudine pana in momentul de fata, si anume ca exista doua vaccinuri autorizate in Uniunea Europeana, Pfizer-BioNTech si Moderna, care ofera o protectie de 95%, respectiv 94,1%.

El spune ca acest calcul al imunitatii oferite se face pe doua planuri, si anume perioada efectiva care a trecut de cand au fost vaccinati primii participanti la studiile clinice, dar si pe baza unor modele matematica, a datelor preclinice si a experientelor anterioare ale producatorilor.

“Avand in vedere ca studiile au inceput in primavara anului 2020, ceea ce noi putem sa masuram obiectiv ca durata a protectiei este fix acest interval, de cand primii oameni au inceput sa primeasca vaccinul si pana suntem suntem acum.

De aceea, raspunsul la intrebare este ca durata protectiei este de 6-8 luni, ca atata am putut sa masuram. Acesta este indicatorul cel mai precis.

Mai e un palier de discutie, si anume declaratiile reprezentantilor BioNTech si Moderna, care vorbesc despre o durata mai lunga. Afirmatiile se bazeaza pe niste modele matematice, care iau in calcul mai multi parametri, inclusiv de laborator, adica din perioada de analiza preclinica, pe baza carora extrapoleaza niste date si pot sa afle cat de mult ar putea sa dureze protectia”, explica Marius Geanta.

Marius Geanta aduce in discutie vaccinarea anti-HPV, cand au existat discutii similare, supozitii, predictii, care s-au concretizat pe masura ce a trecut timpul.

“In legatura cu vaccinarea anti-HPV, in 2008, stiam ca durata de protectie era undeva la 5-6 ani pentru ca acesta era intervalul din momentul in care primele femei au fost vaccinate in studiul clinic si pana la acel moment, 2008. Numai ca acolo erau modele matematice care aratau ca aceasta durata va fi de 15-20 de ani cel putin. Acum suntem la 12 ani dupa acel moment si stim ca durata protectiei a fost corect prezisa de modelele matematice. Drept urmare, vaccinul HPV se face ca in 2008, nu a fost nevoie de rapel”, spune Marius Geanta.

Marius Geanta puncteaza si importanta rabdarii deoarece, pe masura ce se vaccineaza tot mai multi oameni, apar tot mai multe date relevante. In plus, spune el, aceasta probabilitate de a nu face boala, de circa 95%, “nu este putin lucru”.

“Noi acum vaccinam si mai multi oameni, avem acces la un volum mai mare de date, mult mai relevante, care ne vor putea permite sa aflam mai multe lucruri, inclusiv legate de durata protectiei.

Oamenii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa avem rabdare si ca, vaccinandu-te acum, cand probabilitatea de a nu face boala este de 95%, nu este putin lucru. Chiar daca aceasta durata a protectiei ar putea sa fie de un an, doi, trei, e totusi extrem de important”, explica Marius Geanta.

O posibila revaccinare depinde si de mutatiile suferite de virus. De exemplu, vaccinul antigripal este recomandat anual tocmai pentru ca virusurile gripale se modifica foarte des. Dar nu exista, momentan, date care sa ateste ca se va intampla la fel si in cazul COVID-19.

“E un scenariu care depinde foarte mult de modul in care virusul va suferi sau nu mutatii si cat de relevante sunt aceste mutatii, cat de repede apar.

In cazul virusurilor gripale, aceste modificari apar foarte des si de aceea este nevoie de vaccinare in fiecare an. Dar daca modificarile sunt putine, sau nu apar foarte des, atunci nu are sens vaccinarea anuala. Nu avem toate datele despre cum se modifica virusul.

Oamenii trebuie sa aiba rabdare si sa ia beneficiile de la momentul acesta, si anume ca 94-95% dintre cei care se vaccineaza nu vor face boala, ceea ce este enorm”, concluzioneaza Marius Geanta. (ziare.com)

Articolul precedentMinciuna din statisticile Ministerului Educaţiei: doar 20% dintre profesori ar vrea să se vaccineze. De fapt, peste jumătate de personal s-a imunizat deja în etapa 1
Articolul următorLa vaccin înainte! Stați, nu vă grăbiți prea tare totuși. Guvernul nu a primit încă marfă!