Ministerul Educației a aprobat calendarul anului școlar 2022-2023. Elevii merg mai repede la ore anul acesta, vacanța fiind mai scurtă.

Prima zi de școală va fi pe data de 5 septembrie 2022. Este prima dată în istoria recentă a școlii românești când școala începe așa devreme.

Toți elevii vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022, spre deosebire de anii trecuți.

Așa cum au promis oficialii, anul școlar 2022-2023 va fi împărțit pe module, fapt ce va duce la un calendar diferit al acestuia. Ba mai mult, el se va diferenția de la un oraș la altul, potrivit monitoruloficial.ro.

Schimbare majoră în învăţământ

O altă schimbare majoră în planul de învățământ este că profesorii vor încheia o singură medie anuală, iar numărul de note la fiecare disciplină este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei, se arată în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare aunităților de învățământ preuniversitar.

“Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

De această dată, vacanța de vară a elevilor este mai scurtă.

Potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial, școala se va încheia pe 16 iunie 2023. (sursa)

Articolul precedent„Destabilizare globală, foamete şi migraţie în masă la un nivel fără precedent”, avertizează ONU
Articolul următorSeceta face ca hidrocentralele să asigure de două ori mai puțină energie! Care este situația lor, în țară