ziarulunirea.ro: Dacian Cioloș, mesaj de susținere pentru candidatul la funcția de primar al orașului Câmpeni, fost condamnat penal pentru loviri, reabilitat în anul 2018
Dacian Cioloș, mesaj de susținere pentru candidatul la funcția de primar al orașului Câmpeni, fost condamnat penal pentru loviri, reabilitat în anul 2018
În cadrul conferinței de presă organizată duminică la Alba Iulia, Dacian Cioloș a trasmis un mesaj de susținere pentru candidatul la funcția de primar al orașului Câmpeni, fost condamnat penal pentru loviri, reabilitat de drept prin trecerea timpului, reabilitare constatată de instanța de judecată în anul 2018.
”Sunt oameni care s-au dus într-un anumit partid, au încercat acolo să facă niște lucruri, au fost până la un punct și de acolo n-au mai fost lăsați să facă pentru că a avut partidul altă abordare.
Dacă colegii de aici care-i cunoc foarte bine, au considerat că oamenii respectivi pot fi primiți, știți foarte bine care sunt criteriile noastre și sunt foarte clar precizate în statut. Noi nu avem înțelegeri sub masă, nu facem excepții pentru unul sau pentru altul, criteriile de primire a candidatilor și a membrilor de partid și la USR și la PLUS sunt foarte clar precizate în statut, sunt transparente, sunt publice, nu decide președintele, nu decide șeful de final, nu decide mai știu eu cine, pe cine dă afară și cine vine în partid. Deci asta e o abordare pe care eu m-aș bucura să o văd peste tot în politica românească: transparență, obiectivitate și claritate.
Cioloș a negat că la aceste alegeri locale ar fi campionii traseismului politic în județul Alba, deși peste 50% dintre candidații USR PLUS Alba la funcția de primar au mai fost în alte partide și a menționat că formațiunea politică din care face parte va fi campionă la schimbarea modului în care se face politică în România.
”Pentru aceste alegeri locale vom fi campionii schimbării modului de a face politică în România. Asta să nu aveți absolut nici un dubiu, vom fi campionii transformării modului de a face politică în România. Vom face politică în România la nivel local pentru interesul cetățenilor și nu pentru șmecherii, pentru firme de partid, pentru firme căpușă si pentru a rezolva problemele unora sau altora, asta să fie foarte clar.”
Referitor la hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat prin care candidatul USR PLUS la funcția de primar al orașului Câmpeni, în tinerețe, a fost condamnat penal, acesta a precizat că tuturor candidaților li s-a cerut claritate legat de CV-ul lor, legat de ce au făcut în viață: ”Am vrut să ne asigurăm că nu avem condamnați penal legat de activitatea lor profesională, de responsabilități publice, pentru că ăsta a fost unul din obiectivele pe care le-am avut și îl avem în continuare în felul nostru de a face politică. Respectivul candidat a venit, a avut și are în continuare un cazier alb. În momentul în care a venit și am cerut o informație legat de lucrul acesta cazierul a fost alb. Ulterior, am aflat într-devăr că a avut două amenzi penale legate de activitatea profesională”.
”Ca să știe lumea foarte clar despre ce e vorba și pe urmă evident că fiecare va judeca. Candidatul respectiv are cazierul alb, a avut două amenzi penale, a fost paznic la o firmă, a avut atunci niște altercații pentru care a avut amenzi penale și nu o condamnare cu executare. A fost reabilitat, are un cazier alb, persoana respectivă, pe care colegii mei au evaluat-o când și-a depus candidatura, a mai evoluat ca persoană foarte mult și colegii mei au considerat că poate să-i reprezinte cu cinste, nu a avut nici o condamnare legată de funcție publică, de felul în care ar fi gestionat resursele, de interes public sau alte situații pe care le-am avut și le avem în țară și care au poluat politica românească și au scăzut încrederea în felul în care se face politică în România” a spus în încheiere Cioloș.
ziarulunirea.ro / 6 septembrie 2020