Ilie Bolojan a anunțat luni seară, 10 februarie, că se suspendă din funcția de președinte al PNL, pentru a putea prelua, în mod interimar, funcția de președinte al României, devenită vacantă prin demisia lui Klaus Iohannis.

Bolojan a făcut acest anunț la finalul unei ședințe a conducerii PNL.

“Sunt obligat să mă suspend din calitatea de președinte al Partidului Național Liberal și de membru al PNL”, a anunțat Ilie Bolojan. Decizia aceasta este obligatorie în contextul în care, conform Constituției, șeful statului român nu poate fi membru al unui partid politic.

Ilie Bolojan a mai a precizat că, mâine (marți) seară, va fi o ședință a Biroului Politic al PNL, în care se va decide persoana care va prelua, interimar, funcția de președinte al PNL.

“Propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu să preia această funcție”, a precizat Ilie Bolojan. Predoiu este în prezent prim-vicepreședinte al PNL.

De asemenea, va fi propus și un nou lider interimar al Senatului, în locul lui Ilie Bolojan. El a precizat că se va consulta cu grupul senatorilor PNL pe acest subiect dar nu a dezvăluit cine poate să preia conducerea Senatului.

Ilie Bolojan nu va mai exercita nici funcția de șef al campaniei electorale a lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. (sursa)

Articolul precedentCine va conduce PNL și cine va prelua șefia Senatului DACĂ Bolojan devine președinte interimar
Articolul următorO senatoare USR dezvăluie cum au vrut PENELIȘTII să îl debarce pe Bolojan, ieri, de la șefia Senatului! / Bolojan a anulat tot programul senatorilor pe săptămâna asta