La fiecare 30 de minute un român moare de infarct și sunt tot mai multe cazurile în care pacienții cu boli de inimă nu au împlinit 40 de ani.  

Veștile îngrijorătoare vin de la specialiști care atrag atenția că afecțiunile cardio-vasculare au devenit o problemă de sănătate publică pentru că nu suntem obișnuiți cu prevenția. Autoritățile din sănătate lucrează la o strategie națională care ar trebui să fie gata într-o lună.

Aurel și-a pierdut tatăl și fratele din cauza bolilor de inimă. El are doar 36 de ani, dar suferă de angină agravată. Medicii i-au montat un stent pentru a-l proteja de un infarct.

Aurel Mustafa, pacient: „În urmă cu un an și jumătate am aflat de problema cu inima și am continuat să fumez și s-a agravat. Am dureri în piept, amețeli, oboseală, stări de vomă”.

Ștefan Busnatu, doctor: „Săptămâna trecută cel mai tânăr pacient care a venit cu infarct avea 25 de ani, a fost adus de la Ploiești. A început să debuteze mult mai repede boala, odată ce ai făcut un infarct miocardic devii pacient cardiovascular. Trebuie să iei medicație toată viața, există probabilitatea ca episoadele să se repete și să fie fatale”.

În rândul persoanelor tinere, de până în 50 de ani, infarctul este mai des întâlnit în cazul bărbaților. Apoi statistica se schimbă, spun medicii.

Iulia Klucsar, directorul medical al Institutului CC Iliescu: „De obicei în rândul populației feminine simptomele nu sunt atât de tipice Nu sunt atât de violente întotdeauna și nu atrag atenția din timp. Se pot confunda cu diverse alte dureri, cu diverse alte patologii”.

Pe lângă obezitate, fumat, sedentarism și alimentație proastă, stresul și poluarea au devenit factori importanți pentru apariția bolilor cardiovasculare.

Peste 60% din decesele înregistrate în România sunt cauzate de bolile cardiovasculare. Procentul este mai mare în rândul femeilor. Medicii spun că 80% din bolile de inimă ar putea fi evitate prin eliminarea factorilor de risc.

Cei care au în familie rude care au boli de inimă ar trebui să meargă la controale regulate chiar dacă sunt tineri și se simt bine.

Pacienții se lovesc însă de lipsa cardiologilor în multe zone din țară. O treime dintre specialiști lucrează în București, în timp ce județe precum Giurgiu, Prahova, Buzău ori Ialomița au mare nevoie de specialiști. Oamenii pot aștepta luni de zile că să fie văzuți de unul.

Autoritățile spun că într-o lună va fi adoptată, prin hotărâre de guvern, strategia națională pentru combaterea bolilor cardio și cerebrovasculare – un plan pentru dezvoltarea prevenției, a tratamentului și recuperării pacienților cu astfel de probleme. Nu se știe însă dacă vor fi alocați și banii necesari pentru implementarea măsurilor. (sursa)

Articolul precedentCu cine comunică dispozitivele inteligente din casele noastre. Am ajuns la sfârșitul intimității? Un aspirator inteligent a interceptat conversații fără microfon!
Articolul următorJocurile de noroc sunt puternic asociate cu sărăcia. Oamenii din zonele defavorizate pariază mai riscant. În România, industria păcănelelor este lider în publicitatea online